MENIU

Ce burse vor primii elevii în noul an școlar. Modificare IMPORTANTĂ pentru elevii în învățământul particular

Noua lege a Învățământului le aduce mai mulți bani elevilor

La începutul lunii septembrie întră în vigoare prevederile noii Legi a Învățământului, care prevăd majorarea tuturor burselor pentru elevi. Bursa de merit crește la 450 de lei/lună, iar cea de excelență olimpică sau internațională pornește de la 1.000 de lei/lună. 

Conform Legii 198/2023 a învățământului preuniversitare, ce va fi aplicată din data de 3 septembrie 2023, valoarea minimă a burselor școlare se va stabili printr-un ordin al ministrului educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFÂP).

 

Valoarea acestora era stabilită până acum de Guvern. De asemenea, bursele școlare au fost reorganizate și vor fi de 5 feluri, dar dispar bursele de studiu și cele de performanță așa cum erau până acum, potrivit totuldespremame.

Ministerul Educației a stabilit pentru anul școlar 2023-2024 valorile acestora după cum urmează:

  • bursă de merit – 450 de lei/lună (față de 200 de lei/lună cât a fost până acum);
  • bursă socială – 300 de lei/lună (față de 200 de lei/lună cât a fost până acum);
  • bursă tehnologică – 300 de lei/lună (față de 200 de lei/lună cât a fost până acum și își schimbă denumirea, pentru că această bursă tehnologică este, de fapt, vechea bursă profesională. Rămâne însă, în continuare, o formă de stimulare a elevilor care urmează învățământul tehnologic în condițiile metodologiei cadru).

Două burse noi din anul școlar 2023-2024

Prin noua lege a învățământului au fost introduse bursele de excelență olimpică I și II.

  • Bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin premiile I, II, III și mențiune la olimpiadele școlare internaționale, campionate sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației ori la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
  • Bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor care obțin premiile I, II, III și mențiune la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației.

Un salariu minim brut pe țară pentru premiul I la olimpiade internaționale

Valoarea lunară a acestor burse diferă în funcție de nivelul distincției obținute, astfel:

  • pentru un elev care obține locul I la olimpiada internațională, bursa este echivalentă cu salariul de bază minim brut pe țară;
  • pentru un elev care obține locul al II-lea la olimpiada internațională, bursa este echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe țară;
  • pentru un elev care obține locul al III-lea la olimpiada internațională, bursa este echivalentul a 50% din salariul de bază minim brut pe țară;
  • pentru un elev care obține mențiune la olimpiada internațională, bursa este echivalentul a 25% din salariul de bază minim brut pe țară;
  • valoarea bursei de excelență olimpică II (națională) este de 700 de lei/lună și se actualizează anual, prin hotărâre de Guvern.

Numărul copiilor care vor beneficia de burse de merit în anul școlar 2023-2024 a scăzut considerabil. Asta după ce, în ianuarie 2023, fostul ministru, Sorin Câmpeanu, a modificat media de acordare de la 8,50 la 9,50. Conform cifrelor Ministerului Educației, solicitate de edupedu.ro, numărul total de elevi cu bursă de merit în anul 2023 a fost de 268.299 de elevi, cu aproape 100.000 mai puțini decât în anul școlar trecut. 

 

O altă noutate importantă este că și elevii din școlile particulare și confesionale au dreptul să beneficieze de burse de la bugetul de stat

Bursele pentru această categorie de elevi sunt:

  • burse de excelență olimpică I și II;
  • burse sociale (dacă sunt școlarizați fără taxe);
  • burse tehnologice (dacă se încadrează în specializările prevăzute prin metodologia-cadru).