Ce buget își permit românii pentru sărbătorile pascale din 2022 - Primele calcule pentru masa de Paște
Majoritatea românilor își vor petrece sărbătorile de Paște acasă sau în familie - 83%, iar 40% își doresc pentru masa tradițională carne de miel sau de ied, arată datele unui sondaj național. Românii vor da mai mulți bani din buzunar față de anul trecut pentru bunătățile pe care vor dori să le pună pe masă de Paște.
În ceea ce privește bugetul, cei mai mulți au declarat în cadrul sondajului național că anul acesta vor aloca până în 200 de lei, relatează Realitatea PLUS.
Experții estimează pentru următoarele două săptămâni o triplare în vânzările de carne de miel și ied, cele mai căutate sortimente în această perioadă. De asemenea, reprezentanţii din industria alimentară au anunțat că preţul pentru un kilogram de carne de porc va creşte chiar cu până la 30%, față de anul trecut.
Potrivit unui sondaj comandat de Obor 21, citat de Realitatea PLUS, bugetul alocat de români pentru masa de Paște va fi mai mare decât cel de anul trecut chiar dacă scumpirile din ultima perioadă au crescut foarte mult.
Românii ar urma să cheltuiască în medie între 310 și 350 de lei pentru masa de Paște, în creștere cu 20-25% față de anul trecut dar mai puțin decât în anii precedenți, adică înaintea pandemiei și a crizei economice. În același timp, aproximativ 19% au spus că vor cheltui între 300 și 500 de lei pentru a cumpăra tot ce le trebuie de mâncare pentru sărbătorile pascale.
CÂT VOR CHELTUI ROMÂNII PENTRU MASA DE PAȘTE
38% - până în 200 de lei
27% - 200 -300 de lei
19% - 300 - 500 de lei
Majoritatea românilor, mai exact 75% dintre cei care ua răspun la ac sondaj au spus ca vor include carnea ăîn meniul de Paște
CE ALIMENTE VOR CUMPĂRA ROMÂNII PENTRU PAȘTE
30,8% - carne de miel
9,3% - carne de ied
51% - fără preferințe
80% - alimente neprocesate, naturale
În același timp, românii vor să se pregătească mai din timp pentru a avea tot ce doresc pentru sărbătorile pascale. Majoritatea dintre români vor începe cumpărăturile înainte cu o săptămână, arată datele sondajului citat de Realitatea PLUS. Însă nu sunt puțini cei care vor alerga în ultimele zile pentru a-și procura cele necesare - aproximativ 17%.
CÂND ÎNCEP ROMÂNII CUMPĂRĂTURILE PENTRU PAȘTE
18,8% - au început deja
56% - cu o săptămână înainte
17% - în ultimele zile
Sursa: Realitatea PLUS