Ce boli vindecă slănina şi grăsimea de porc. 9 afecţiuni la care nu te-ai fi gândit
Când cercetările medicale au descoperit acţiunile negative ale produselor alimentare noi, care au încercat să înlocuiască grăsimile tradiţionale, specialiştii şi-au îndreptat atenţia către slănină, un aliment fără E-uri, coloranţi şi conservanţi, scrie voceatransilavaniei.ro.
Şi au primit răspuns la întrebarea: de ce strămoşii noştri au fost sănătoşi şi puternici? Ei bine, s-a dovedit că slănina întăreşte sistemul imunitar. Această calitate se datorează acidului arahidonic, care favorizează scăderea colesterolului, îmbunătăţeşte funcţiile de protecţie ale organismului şi, de asemenea, este necesar pentru producerea compuşilor chimici responsabili pentru răspunsurile imune şi reacţiile inflamatorii.
* Cantităţi mici de grăsime sunt de folos pentru inimă şi vasele de sânge, reglementează contracţiile musculare ale organelor interne, inclusiv ale muşchiului cardiac, şi sprijină tonusul vascular.
* Fumătorii au, de asemenea, un beneficiu dacă mănâncă puţină slănină, datorită faptului că ea conţine seleniu. Acest microelement întăreşte sistemul imunitar şi previne oxidarea în organism. Astfel, pagubele produse de ţigări se reduc parţial.
* Slănina încetineşte şi intoxicarea alcoolică, prin acoperirea pereţilor stomacului cu grăsime şi crearea pansamentului gastric, care previne absorbţia rapidă de alcool din stomac. Alcoolul trece mai departe în intestin, unde, totuşi, va fi absorbit, dar treptat.
Grăsimea de porc
Este utilizată pe scară largă în medicina populară, încă din negura timpului. Iată câteva reţete din bătrâni:
* Remediu pentru dureri de articulaţii. Înainte de culcare, se freacă bine articulaţiile bolnave cu untură topită sau cu slănină veche, tocată prin maşina de carne, la care se adaugă o lingură de miere de albine. Deasupra se aplică celofan sau hârtie de pergament, se înveleşte cu un fular sau un batic de lână şi se lasă să acţioneze peste noapte.
* Tulburarea mobilităţii articulare după traumatisme. Zona afectată se freacă cu 100 g grăsime de porc, amestecată cu o lingură de sare, apoi se bandajează cu un strat gros de lână.
* Mastită. Pe locul inflamat se aplică o felie subţire de slănină veche, deasupra se pune o bucată de staniol de la o ciocolată sau dintr-un pachet de ţigări şi se bandajează sau se lipeşte cu leucoplast.
* Eczemă. Se topeşte slănină nesărată şi se răceşte la 35 de grade. Se amestecă bine 2 linguri de grăsime topită cu albuşuri de la 2 ouă crude, 100 g pastă din fructe de solanum (zârnă, lăsnicior), 3 linguri suc de rostopască. Alifia se lasă la macerat 2-3 zile, la rece, apoi se ung locurile bolnave, de 2 ori pe zi.
* Dureri de dinţi. O felie mică de slănină nesărată se aplică pe dintele dureros, între gingie şi obraz, pentru 15-20 de minute. Durerea de dinţi dispare treptat.
* Pinten osos (ciocuri). Preparaţi un unguent din 100 g slănină nesărată de porc, tocată mărunt, un ou crud şi 100 ml oţet concentrat (esenţă). Borcanul cu amestecul se ţine într-un loc întunecos, până la dizolvarea completă a slăninei, amestecând periodic. Înainte de procedură, călcâiul se ţine în apă fierbinte, apoi se aplică pe zona dureroasă un tampon de vată îmbibat în unguent. Compresa se aplică pe timp de noapte, dimineaţa se spală talpa cu apă caldă. Durata tratamentului este de 5-7 zile.