MENIU

Ce boli poţi avea în funcţie de luna naşterii

<p>Ce boli poţi avea &icirc;n funcţie de luna naşterii</p>

Un studiu publicat în Journal of Aging Research din Statele Unite a scos la iveală faptul că luna naşterii îţi influenţează longevitatea. Cercetătorii au studiat datele a peste 1.500 de persoane care au depăşit vârstă de 100 de ani, comparându-le cu informaţii ale rudelor (fraţi sau soţi/soţii) ale centenarilor care au trăit mai puţin. Se pare că luna naşterii influenţează longevitatea. Mai exact, persoanele născute toamna, între septembrie-noiembrie, au şanse mult mai mari de a ajunge la 100 de ani, faţă de cei născuţi în luna martie, de exemplu. De altfel, cercetătorii spun că cele mai mici şanse de a ajunge la 100 de ani le au persoanele născute primăvară.

Un alt studiu realizat la Universitatea Oxford la care au participat deopotrivă cercetători şi statisticieni, conduşi de profesorul Russell Foster, a scos la iveală şi bolile pe care le poţi dezvoltă pe parcursul vieţii, în funcţie de luna naşterii. Iată concluziile lor.

1. Cine e născut în ianuarie… Alzheimer, Boala Crohn şi epilepsie

Explicaţia ar fi că persoanele născute în ianuarie s-au “bucurat” de prea puţină lumina solară în perioada intrauterină şi după naştere. Iar statisticile prezentate de Oficiul britanic de Statistică vin să întărească supoziţia.

2. Cine e născut în februarie… tulburări de somn

Tot din cauza lipsei de lumina solară în perioada intrauterină şi după naştere, persoanele născute din februarie prezintă tulburări de somn, precum narcolepsia. Mai mult, cei născuţi în februarie sunt mai “activi” după lăsarea întunericului.

3. Cine e născut în martie… astm

Cercetătorii spun că de vină ar fi lipsa vitaminei D din organismul mamelor, vitamină activată de lumina soarelui. Vitamina D influenţează şi dezvoltarea creierului, tocmai de aceea copiii născuţi în martie pot fi mai slabi la învăţătură faţă de copiii născuţi în alte luni.


Citeşte continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

Mai multe articole despre:
boli afecţiuni luna de naştere logevitate