MENIU

Ce au păţit doi bărbaţi care s-au adăpostit de furtună, în Timiş. Unul dintre ei n-a supravieţuit

Doi bărbați care lucrau la o fermă din localitatea timișeană Periam au fost loviți de fulger. Aceștia s-au ascuns de furtună sub un copac și au fost pur și simplu secerați. Unul dintre bărbați nu a supraviețuit.

Cei doi bărbați erau angajați ca ajutoare de păstor la o fermă din localitatea Periam. Aceștia se aflau pe câmp, la ieșirea din Periam spre Arad când au fost prinși de furtună. Bărbații s-au ascuns sub un copac, însă un fulger a lovit copacul și pe cei doi. Unul dintre bărbați, în vârstă de 60 de ani, din Ploiești, și-a pierdut viața în urma evenimentului.

Celălalt bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Bistrița-Năsăud, a avut noroc, purta cizme de cauciuc. Fulgerul i-a trecut prin corp, însă acesta a supraviețuit și este acum în stare gravă la spitalul din Sânnicolau Mare, urmând să fie transportat la un spital din Timișoara, scrie tion.ro.

Polițiștii au venit la fața locului pentru a cerceta împrejurările în care s-a produs evenimentul.


Mai multe articole despre:
fulger Periam furtună timiş