MENIU

Ce au găsit angajații unei biblioteci din România într-o carte donată. Poliția a intrat imediat pe fir

Întâmplare mai puțin obișnuită la o bibliotecă din Pașcani. Un bărbat a donat mai multe cărți fără a le verifica înainte. În interiorul uneia dintre ele se afla suma de 3.900 de lei, iar poliția a fost alertată pentru a-l descoperi pe „păgubitul” care nici măcar nu știa de existența banilor.

„În urmă cu două zile, polițiștii pășcăneni au fost informați de către reprezentanții Bibliotecii Municipale Pașcani despre faptul că un bărbat a donat un lot de cărți, într-una dintre acestea fiind găsită o sumă bani”, a transmis Poliția.

Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul a donat cărțile care au aparținut părinților săi, după decesul acestora, neștiind că într-una dintre acestea se află cei 3.900 lei.

„Ieri, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Pașcani, fiindu-i predați banii.

Apreciem spiritul civic de care au dat dovadă angajații Bibliotecii Municipale Pașcani, care prin gestul lor sunt un exemplu pentru comunitate”, a mai menționat sursa citată.

Mai multe articole despre:
carte carte veche carte donata