MENIU

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un TIR. A fost deschis dosar penal

Sursa foto: Arhivă

O cantitate de 22 de tone de tutun de narghilea fără acte, cu o valoare estimată de 2,9 milioane de euro, a fost descoperită într-un TIR verificat la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac.

TIR-ul era condus de un bulgar, iar în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră arădeni şi lucrătorii vamali au verificat remorca, descoperind tutunul ambalat în cutii.

„Din primele verificări a reieşit faptul că operaţiunea vamală necesară tranzitului bunurilor în cauză prin spaţiul comunitar nu este validă şi că există suspiciuni de fraudă în ceea ce priveşte transportul. În urma inventarierii, a rezultat cantitatea totală de 22.000 kg tutun pentru narghilea. De asemenea, în cadrul verificărilor efectuate, şoferul mijlocului de transport nu a putut prezenta documente care să ateste provenienţa acestora", a informat, sâmbătă, Poliţia de Frontieră Arad.

O echipă formată din angajaţi ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi reprezentanţi ai Autorităţii Vamale Române s-a deplasat la Nădlac pentru a continua cercetările.

Întreaga cantitate de tutun, estimată la o valoare de 2,9 milioane euro, a fost ridicată de autorităţi în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.

Poliţia de Frontieră mai informează că va fi întocmit un dosar penal pentru "deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării" şi folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.