MENIU

Ce afacere PĂGUBOASĂ a mai încheiat ROMÂNIA! Facturi uriașe pentru romani

Afacere păguboasă încheiată de România

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi prelungirea cu 15 ani, până în 2045, a acordului petrolier dintre stat și concesionarii ExxonMobil și OMV Petrom privind perimetrul de gaze naturale de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră. 

Acordul a fost semnat inițial în anul 2000 cu valabilitate până în 2030.

 Inițial, se avea în vedere doar prelungirea perioadei de explorare inițială a perimetrului Neptun Deep. 

Cei de la Exxon se lăudau că vor începe exploatarea în 2021 - fix anul acesta, când trecem prin criza energetică! 

Lukoil, companie rusească prietenă cu Vladimir Putin, ar prelua perimetrul, fapt ce ar însemna o amenințare majoră la adresa securității naționale. Ca atare, Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de statul român, va plăti în total 1,07 miliarde dolari pentru a prelua subsidiara locală a gigantului petrolier american ExxonMobil, care deține 50% din drepturile concesiunii offshore de gaze Neptun Deep, cea mai mare din sectorul românesc al Mării Negre.

Intre timp, facturile vor exploda, iar cetățenii vor plati și gazele și afacerea păguboasă. 

Mai multe articole despre:
afacere petrol gaze facturi uriase