Ce a păţit un tânăr din Turda care a revenit din Anglia. Totul s-a petrecut pe aeroport
Un tânăr de 32 de ani din Turda a fost ridicat de poliţiştii clujeni de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, imediat după ce acesta a coborât din avionul cu care se întorcea din Anglia. Pe numele său era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, iar acum acesta se află în Penitenciarul Gherla.
Tânărul din Turda a avut parte de o primire specială, pe Aeroportul Cluj, luni seara, la ora 23:30, când s-a întors din Anglia. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj remis Vocea Transilvaniei, poliţiştii de la Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Acțiuni Speciale l-au ridicat imediat după ce acesta a coborât din avion. Tânărul a fost identificat cu ajutorul oamenilor legii de la Poliţia de Frontieră, fiind în bazele de date internaţionale.
„Pe numele acestuia era emis mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulației. Bărbatul are de executat o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și 6 luni, fiind ȋncarcerat la Penitenciarul Gherla”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.