MENIU

Ce a păţit o tânără într-un salon din Sibiu. Imaginile vorbesc de la sine - factura, uriaşă!

<p>Părul iniţial al tinerei şi cum şi-ar fi dorit să arate după</p>

O tânără din Sibiu s-a ales cu părul distrus aproape în totalitate după ce a apelat la serviciile unui salon de specialitate din oraș.

A mers acolo după ce cineva i-a făcut o recomandare și cum a vrut să fie sigură că are parte de ceea ce își dorește, aceasta și-a făcut o programare. ”Este prima dată când am mers la acest salon, datorită reclamei foarte bune. Toată lumea zicea ca sunt cei mai buni”, și-a început Ștefana povestea.

Ceea ce a urmat însă pare desprins dintr-un scenariu de filme de groază. Tânăra le-a arătat cum ar vrea să fie tunsă și coafată, iar cei de la salon i-au promis că așa o să și iasă. Totul a fost însă un fiasco de nedescris. ”M-a pus naiba să mă duc la acest salon și m-am ales cu un DEZASTRU. (...) Până în momentul în care am ajuns în fața oglinzii pentru fi uscat și „coafat” părul, domnii menționați, susțineau în continuare că părul o sa iasă un gri mai închis și că este puțin deteriorat la vârfuri. În realitate se poate vedea ce a ieșit”, mai explică aceasta, citată de Ora de Sibiu.

Nota de plată a fost de aproape 600 de lei. Cu lacrimi în ochi fata l-a întrebat pe hairstylistul sibian dacă are vreo remușcare pentru ceea ce i-a făcut, iar răspunsul a fost aproape halucinant. ”Bulversată și îngrozită de rezultatul final, în prostia mea am plătit serviciile în valoare de 585 lei. Credeți că i-a păsat cuiva că eu începusem să plâng în salon?… Înainte de plecare l-am întrebat pe domnul L. C. dacă are vreun resentiment pentru ceea ce s-a întâmplat. Răspunsul a fost unul sec :”NU”! Iar mai apoi ca să fie „treaba, treabă” mi-a trântit usa în față”, a mai spus clienta salonului de pe strada Râului. Până la urmă Ștefana și-a recuperat banii cu ajutorul prietenului ei.

Pentru că nu vrea să lase lucrurile așa, Ștefana a mers joi și a depus o plângere la Oficiul pentru Protecția Consumatorului.

Mai multe articole despre:
Sibiu protecţia consumatorului coafor păr distrus