MENIU

Ce a făcut Viorica Dăncilă la Salonic

Ce a făcut Viorica Dăncilă la Salonic

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat miercuri seară, la Salonic, că a discutat cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, şi cu premierii Greciei şi Bulgariei, Alexis Tsipras şi Boiko Borisov, despre punctele comune de pe agenda europeană, dar şi în domenii de interes în regiune, precum transporturile, energia şi Strategia Dunării.

"Îmi face o deosebită plăcere să particip la cea de-a patra întâlnire în acest format, care şi-a dovedit utilitatea pentru promovarea obiectivelor noastre în regiune. Miza noastră comună o reprezintă în prezent oferirea de substanţă acestui format. (...) Discuţiile noastre au avut puncte comune atât pe agenda europeană, dar şi în domenii de interes în regiune (...), în domeniul transportului, al energiei, dar şi al Strategiei Dunării. Cred că discuţiile în acest format sunt pliate pe realitatea existentă în regiune şi cred că pot aduce plusvaloare", a afirmat Dăncilă într-o declaraţie comună cu omologii grec şi bulgar şi cu preşedintele sârb, care a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a Guvernului României.

Totodată, Dăncilă a precizat că, în contextul reuniunii în format cvadrilateral România-Bulgaria-Grecia-Serbia de la Salonic, a avut loc şi o întâlnire a miniştrilor transporturilor din cele patru ţări.

"Astăzi a avut loc întâlnirea miniştrilor transporturilor, astfel încât să putem identifica proiecte comune în acest domeniu. Sperăm că în următoarea perioadă astfel de întâlniri, între miniştrii de resort, să aibă loc pentru a avea cât mai multe proiecte comune, atât la nivel regional, dar şi la nivel european", a spus prim-ministrul.

Totodată, Dăncilă i-a transmis lui Tsipras că Grecia este "o ţară-cheie" pentru România iar pe Borisov l-a felicitat pentru mandatul Bulgariei la Preşedinţia Consiliului UE.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
Salonic vizită Viorica Dăncilă