CCR vine cu o decizie: concubinii pot refuza audierea în calitate de martor
Soluția legislativă din Codul de procedură penală care exclude persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți de la dreptul de a refuza audierea în calitate de martor este neconstituțională, a decis Curtea Constituțională a României (CCR), anunţă Agerpres.
În urma deliberărilor, CCR a admis excepția de neconstituționalitate cu majoritate de voturi.
"În motivarea deciziei sale, Curtea a constatat că, deși legislația procesual penală română se numără printre cele care au creat un privilegiu de refuz al audierii pentru anumite categorii de persoane, legiuitorul român nu a reglementat acest drept într-o manieră clară, accesibilă și previzibilă, întrucât categoriile de beneficiari nu sunt clar delimitate, fiind încălcate dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituție", se precizează în comunicat.
Conform aceleiași surse, CCR a constatat că soluția legislativă care exclude de la dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți, în cazul în care conviețuiesc ori nu mai conviețuiesc cu suspectul sau inculpatul (concubinii/foștii concubini ai suspectului sau inculpatului), este neconstituțională, deoarece aduce atingere dispozițiilor art.16 alin.(1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii, raportat la art.26 alin.(1) referitor la viața familială din Constituție.
"Curtea a reținut că temeiul pentru reglementarea dreptului de refuz al audierii se află în sfera de protecție a relațiilor de familie, iar noțiunea de 'viață de familie' nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie și poate include alte relații de facto.
Așa încât, câtă vreme principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, Curtea a constatat că nu există niciun motiv obiectiv și rezonabil pentru care concubinii/foștii concubini ai suspectului sau inculpatului să fie excluși de la dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martori în procesul penal", se mai arată în comunicat.
Decizia CCR este definitivă și general obligatorie și se va comunica Parlamentului, Guvernului și instanței judecătorești care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalului Neamț — Secția penală.