MENIU

CCR îi răspunde lui Ponta, pe tema Legii insolvenţei. Zegrean: Să mai aştepte!

<p>CCR &icirc;i răspunde lui Ponta, pe tema Legii insolvenţei</p>

CCR a răspuns solicitării premierului Victor Ponta pe tema Legii insolvenţei. "Termenul de redactare a actului jurisdicţional este de cel mult 30 de zile de la data pronunţării", au răspuns judecătorii Curţii. Ponta a reproşat CCR că nu a trimis legea insolvenţei la promulgare.

Motivarea deciziei din 21 mai privind Legea insolvenţei, prin care se constata că este constituţională, se redactează în cel mult 30 de zile de la data pronunţării, arată preşedintele CC, Augustin Zegrean, în răspunsul dat premierului, după ce acesta i-a trimis, marţi dimineaţă, o scrisoare.

Potrivit MEDIAFAX, preşedintele Curţii Constituţionale (CC), judecătorul Augustin Zegrean, arată în răspunsul la scrisoare premierului Victor Ponta că în şedinţa din 21 mai, Plenul CC, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că mai multe prevederi din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale legii, în ansamblul său, sunt constituţionale, în raport de criticile formulate.

Decizia este definitivă şi general obligatorie, arată preşedintele CC, în răspunsul la scrisoare.

"Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul Deciziei numărul 283 din 21 mai 2014. Potrivit dispoziţiilor art.60 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, termenul de redactare a actului jurisdicţional este de cel mult 30 de zile de la data pronunţării", Augustin Zegrean.

Preşedintele Curţii mai precizează că, după redactare, decizia va fi comunicată preşedintelui României și va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

"Folosesc acest prilej, domnule prim-ministru, spre a vă asigura de înalta consideraţie a Curţii Constituţionale", mai spune preşedintele CC, în finalul răspunsului la scrisoarea premierului.

Premierul Victor Ponta i-a transmis, marți, o scrisoare președintelui Curții Constituționale Augustin Zegrean în care îi solicită să dispună "măsurile corespunzătoare" pentru ca decizia CCR privind legea insolvenței "să producă efectele legale".

"Netransmiterea către Președintele României a deciziei Curții Constituționale prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, inclusiv a considerentelor deciziei, este de natură să genereze neîncasarea unor venituri considerabile de către bugetul de stat", se arată în scrisoarea premierului, transmisă marți AGERPRES de Biroul de presă al Guvernului.

În documentul citat, premierul amintește că în ședința din data de 21 mai 2014, "Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate asupra unor dispoziții din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, obiecție formulată de un număr de 83 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal".

Ponta mai subliniază că, potrivit Constituției, promulgarea actului normativ se face de Președintele României în cel mult 10 zile de la primirea deciziei Curții Constituționale prin care i s-a confirmat constituționalitatea.

"Îmi exprim convingerea că, din această perspectivă, veți dispune măsurile corespunzătoare pentru ca decizia Curții Constituționale să producă efectele prevăzute de lege", conchide premierul.

Premierul a anunțat încă de luni intenția de a cere atât președintelui CCR, cât și șefului statului, să grăbească procedurile necesare promulgării Legii privind Codul insolvenței.