MENIU

CCR a tranșat conflictul între Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției în vremea Anei Birchall

Judecătorii Curții Constituționale au decis, miercuri, că nu a existat conflict juridic de natură constituționala între Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Ministerul Justiției, sesizat în perioada în care ministru era Ana Birchall, potrivit unor surse citate de Mediafax.

Judecătorii au amânat în mai multe rânduri pronunțarea pe acest subiect.

Magistratul-asistent de la CCR a declarat pe 12 noiembrie ca președintele CSM, Lia Savonea, a depus la dosarul cauzei un înscris prin care arăta ca, prin schimbarea titularului portofoliului de ministru al Justiției, ar fi inoportună soluționarea conflictului juridic de natura constituțională intervenit între fostul ministru al Justiției Ana Birchall, respectiv MJ și CSM.

Practic, Lia Savonea cerea CCR să înceteze acest caz. Un punct de vedere similar a avut și reprezentantul Ministerului Justiției.