MENIU

CCIR susține obiectivitatea și responsabilitatea decidentului politic

CCIR susține obiectivitatea și responsabilitatea decidentului politic

București, 4 iunie 2021: Cu privire la informațiile apărute azi, 4 iunie, pe b365.ro, în articolul “Bătălia pe Romexpo a intrat în faza a doua, la Senat...”, precum și față de postările pe rețele sociale ale doamnei Cristina Prună, Deputat USR, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) face următoarele precizări:

Reamintim faptul că, potrivit legii, CCIR este organizație neguvernamentală, autonomă, nonprofit, de utilitate publică și apolitică.

Din această poziție, ne exprimăm surprinderea și, în egală măsură, neînțelegerea, față de afirmațiile și considerațiile doamnei Deputat Prună, prin care domnia sa cataloghează ca „bătaie de joc – o largă majoritate din parlament care vrea să dea gratuit 46 de hectare (...) unui grup privat”.

Considerăm că, atât dezbaterile parlamentare, cât și procesul de legiferare sunt și trebuie desfășurate în România anului 2021, în deplină consonanță cu prevederile Constituționale și cu respectarea regulamentelor și reglementărilor specifice, inclusiv cu cele care vizează obiectivitatea, onoarea, conduita, responsabilitatea și respectarea reputației, ca principii asumate de conduită parlamentară.

Articolul de pe site-ul arătat anterior, îl putem încadra cu ușurință ca aparținând multitudinii (deja) de informații intoxicante, menite să dezinformeze opinia publică, generate și direcționate în opinia noastră potrivit intereselor și acțiunilor unui anumit operator economic tinzând să îngreuneze demersul investițional propus pentru revitalizarea Romexpo și, în special, să influențeze într-un fel sau altul rediscutarea proiectului de lege a camerelor de comerț în Parlament.

Ceea ce nu putem însă înțelege este dacă prin afirmațiile sale, doamna Deputat Prună, recunoaște cu obiectivitate și respectă în mod responsabil votul de admitere dat “din nou” de către Comisia Juridică din Senatul României.

CCIR consideră că în exercitarea mandatului încredințat, un parlamentar nu poate fi decât în serviciul poporului și nu aparținând unui grup de interese. 

Prin raportare la garantul supremației Constituției și unica autoritate de jurisdicție constituțională din România reamintim, în contextul afirmațiilor doamnei Deputat Prună, care spune doar că a contestat proiectul de lege la Curtea Constituțională, faptul că aceasta s-a pronunțat în sensul respingerii sesizării de neconstituționalitate.

Am mai arătat faptul că terenul se află în administrarea și folosința CCIR de aproape 50 de ani, iar dreptul de folosință continuă să existe pentru încă 32 de ani, până în anul 2053. În acest context, trecerea terenului Romexpo în proprietatea CCIR reprezintă o reparație istorică, în condițiile în care societății Romexpo S.A. i-a fost refuzat dreptul de proprietate asupra terenului începând cu anii 1990, atunci când, tuturor celorlalte societăți comerciale transformate din fostele societăți de stat, acesta le-a fost recunoscut cu titlu gratuit.

Prin adoptarea proiectului de lege de către Parlament, anterior cererii de reexaminare, s-a constatat faptul că pe teren nu se putea construi nimic raportat la regimul juridic al acestuia. Înțelegând necesitatea asigurării continuității interesului public prin raportare la misiunea instituțională a CCIR, de susținere și dezvoltare a mediului de afaceri și a investițiilor, inclusiv oportunitatea investițională, Legislativul a acordat, prin trecerea terenului în proprietatea CCIR, posibilitatea pentru aceasta de a se implica în edificarea unui proiect aducător de beneficii atât pentru stat, dar mai ales pentru mediul de afaceri.

Pentru informare completa a opiniei publice, arătăm că cererea de reexaminare trimisă Parlamentului prevede faptul că “instanța constituțională a precizat că finalitatea legii constă în valorificarea în condiții optime a bunurilor proprietate privată a statului, prin dezvoltarea unor proiecte social-economice, ale căror implicații imprimă o direcție de politică economică a statului pe care legiuitorul o consideră adecvată”.

Se arată în continuare în cererea de reexaminare, faptul că “Pe cale de consecință, fără a aduce în discuție aspectele care vizează oportunitatea deciziei de a acționa într-un mod sau altul în materie de exercitare a dreptului de proprietate privată a statului, considerăm că rămâne în sarcina legiuitorului obligația ca, în momentul în care stabilește că transferul de proprietate supus discuției reprezintă o direcție de dezvoltare socio-economică adecvată, să reglementeze prin lege și un mecanism juridic de natură să ofere garanții suficiente cu privire la rezultatele urmărite”.

Revenind la votul de admitere, dat a doua oară de către Comisia juridică din Senat, considerăm că, în economia cererii de reexaminare prin raportare la demersul legislativ, se clarifică și se aduc totodată garanțiile suficiente corespunzător solicitate.

În ceea ce privește afirmațiile doamnei Deputat Prună referitoare la acordarea unui ajutor de stat, precizăm că CCIR a pus la dispoziția Consiliul Concurenței și Parlamentului, încă de la momentul desfășurării inițiale a procesului legislativ, toate documentele cerute și necesare, inclusiv justificarea și detalierea demersurilor făcute pentru nașterea proiectului investițional, cu oportunitățile și beneficiile acestuia.

Ne exprimăm în continuare deplina încredere în obiectivitatea și responsabilitatea tuturor factorilor decizionali din România în a acționa, potrivit interesului public, în beneficiul statului și al românilor.

Mai multe articole despre:
ccir romexpo