Cazul Floreasca. Dezvăluire cumplită: ce au surprins camerele de supraveghere
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Horaţiu Moldovan, a declarat că imaginile surprinse de camerele de supraveghere în timp ce o femeie a luat foc pe masa de operaţie în Spitalul Floreasca îi pot afecta emoţional pe privitori.
"Filmul evenimentelor este lămurit pentru Corpul de control. Cauzalitatea lor este încă de evaluat. Imaginile vă pot afecta emoţional”, a spus Moldovan, conform Mediafax.
Secretarul de stat a explicat apoi modul în care afectează decizia Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) de suspendare a activităţii Spitalului Floreasca din Capitală.
„Trebuie să atrag atenţia că Spitalul Floreasca este unul dintre cele mai importante spitale din România, care realizează servicii medicale de cea mai înaltă performanţă şi este o piesă aproape imposibil de neglijat în echilibrul sistemului sanitar românesc. Retragerea acreditării ridică o importantă problemă în ce priveşte organizarea interioară, funcţionarea, protocoalele după care funcţionează şi ANMCS prin această măsură va impune reluarea procesului de acreditare, reverificarea tuturor protocoalelor”, a spus Moldovan.