MENIU

Cazul Pomohaci, discutat joi de Consistoriul Arhiepiscopiei de Alba Iulia

Cazul Pomohaci, discutat joi de Consistoriul Arhiepiscopiei de Alba Iulia

Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia se va întruni, joi, să judece cazul preotului Cristian Pomohaci.

Preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, nu a prezentat până miercuri, la termenul de 30 de zile, dovezile cerute de superiorii săi pentru a-şi susţine nevinovăţia faţă de acuzaţiile ce i se aduc, astfel că dosarul acestuia va fi analizat joi în cadrul Consistoriului Eparhial, organismul de judecată al unei arhiepiscopii. 

"În cele 30 de zile pe care părintele (Pomohaci, n.r.) le-a avut la dispoziţie pentru a prezenta probe sau dovezi care să-l dezvinovăţească, a fost adusă doar o singură cerere prin care acesta solicită retragerea temporară din preoţie, invocând motive de sănătate. Cererea a fost analizată astăzi (miercuri, n.r.) în şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial şi a fost înaintată Consistoriului Eparhial, care se va întruni joi, la Alba Iulia', a declarat, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, părintele Oliviu Botoi, potrivit Agerpres

Legătura neştiută dintre Cristian Pomohaci şi Aurelian Preda

Până acum, preotul Cristian Pomohaci a fost suspendat timp de 30 de zile de către arhiepiscop, care i-a interzis să mai slujească în biserică, urmând ca membrii Consistoriului Eparhial să se pronunţe asupra deciziilor viitoare în acest caz. 

Pomohaci a depus marţi o cerere la Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia prin care solicită suspendarea temporară din preoţie, din motive medicale, fără să precizeze o perioadă anume. 

Parchetul General a preluat, pe 19 iulie, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş dosarul în care preotul Cristian Pomohaci, din Parohia Moşuni, judeţul Mureş, este cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale. 

Preotul a fost înregistrat în timp ce îi cerea favoruri sexuale unui minor, iar înregistrarea a apărut în presă.

Ulterior, Pomohaci a fost chemat la Arhiepiscopia din Alba Iulia pentru a oferi explicaţii cu privire la înregistrarea audio care îl incriminează şi s-a decis ca părintele să fie oprit de la slujirea sfintelor taine şi a tuturor slujbelor bisericeşti pe o perioadă de 30 de zile, timp în care el trebuie să aducă argumente în favoarea sa. 

Pe 26 iunie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat că a fost sesizat cu privire la unele fapte pe care un preot le-ar fi săvârşit în prezenţa sau asupra unui minor, la câteva zile după ce pe paginile de socializare au circulat înregistrări audio în care clericul ar ademeni un minor să întreţină relaţii homosexuale cu el.

Preotul Pomohaci cere autosuspendarea din preoţie

Mai multe articole despre:
preot biserică Cristian Pomohaci