MENIU

Cazul Iulia Ionescu. Acţiuni CONTROVERSATE ale poliţiştilor. Cu puţin timp în urmă!

Iulia Ionescu

Poliţiştii bucureşteni au ridicat laptopul Iuliei Ionescu, la solicitarea procurorului de caz, pentru percheziţie informatică, în urma căreia să se stabilească persoanele cu care a corespondat aceasta înainte de a pleca de acasă, în 12 februarie, potrivit unor surse din Poliţie.

Surse apropiate anchetei au declarat că laptopul Iuliei Ionescu a fost ridicat la cererea procurorului de caz, care a solicitat o expertiză şi verificare suplimentară, înainte ca dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru continuarea cercetărilor.

Laptopul Iuliei Ionescu a fost predat ofiţerilor specializaţi în infracţionalitate informatică din cadrul Direcţiei de Combatare a Criminalităţii Organizate, care vor face percheziţia informatică.

În urma percheziţiei informatice, anchetatorii vor să stabilească exact cu cine a corespondat Iulia Ionescu prin intermediul poştei electronice şi în ce a constat această corespondenţă, înainte ca aceasta să fugă de acasă.
Iulia Ionescu, în vârstă de 15 ani, elevă la Colegiul "Sfântul Sava" din Bucureşti, a fost dată dispărută în 12 februarie, fiind găsită în 15 februarie, într-un tren în care a urcat la Suceava şi care mergea spre Bucureşti. Ea a fost adusă la Bucureşti de poliţişti şi predată familiei, după ce a fost audiată.

Cercetările în acest caz sunt făcute de poliţiştii de la Sectorul 5, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Anchetatorii au început urmărirea penală in rem, pentru infracţiunea de lipsire de libertate.

În 19 februarie, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, anunţa că Poliţia Capitalei a reconstituit traseul pe care Iulia Ionescu l-a parcurs din momentul în care s-a despărţit de mama ei, în Bucureşti, şi până la Suceava, unde a fost găsită. Tobă preciza că poliţia şi-a creat o imagine completă a tot ce s-a întâmplat din momentul în care Iulia Ionescu a plecat de acasă.

Petre Tobă spunea că Iulia Ionescu, dispărută în 12 februarie din Capitală, a mers în aceeaşi zi la Bacău, unde a petrecut noaptea, în gară, a fost apoi găzduită două nopţi la mănăstirea Sihăstria Rarău, fiind găsită de poliţişti în 15 februarie, în tren, când se întorcea la Bucureşti.

Şeful Poliţiei Române mai spunea că probatoriul în cazul dispariţiei Iuliei Ionescu a fost înaintat de Poliţie procurorului de caz, de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5.

Tobă spunea că nu exclude ca procurorul de caz să extindă cercetările sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni. Deşi nu a menţionat ce persoane ar putea fi vizate, Petre Tobă arăta că ancheta a fost îngreunată de reprezentanţii mănăstirii Sihăstria Rarău.

"În momentul în care poliţiştii IPJ Suceava au căutat fetiţa la schitul respectiv, aceştia (reprezentanţii Sihăstriei Rarău, n.r.) au declarat că ea nu este în schit. Poliţiştii au întocmit un proces-verbal, pe care avem semnătura şi ştampila schitului respectiv. Pentru găsirea fetiţei, nu am beneficiat de informaţii de la mănăstire", preciza Tobă.

Conducerea mănăstirii Sihăstria Rarău spunea că Iulia Ionescu a ajuns la mănăstire după verificările Poliţiei Judeţului Suceava şi ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi că a ales să informeze Poliţia după plecarea fetei, ţinând cont în primul rând de starea de panică a adolescentei, de refuzul categoric al acesteia de a fi preluată de către organismele abilitate şi de promisiunea ei fermă că doreşte să se întoarcă la familie în Bucureşti.
Andrei Dumitrescu, andrei.dumitrescu@mediafax.ro