Cazul Horodniceanu - Lucian Bode: „Indiferent ce funcţie ocupi, nimeni nu este mai presus de lege”
Lucian Bode - ministrul Afacerilor Interne a comentat, joi, cazul lui Daniel Horodniceanu, fostul șef al DIICOT. Acesta spune că „în ţara asta, indiferent ce funcţie ocupi, ce poziţie ocupi în societate, nimeni nu este mai presus de lege”.
„M-am documentat şi într-adevăr, această verificare este la final şi vă va fi comunicat rezultatul acestei verificări în cursul zilei de astăzi. Nu e nevoie de săptămâni întregi ca să verifici ce?
Nu vreau să intru în detaliile pe care vi le vor prezenta cei de la IPJ Iaşi însă un lucru trebuie să fie clar tuturor, nimeni nu este mai presus de lege. În ţara asta, indiferent ce funcţie ocupi, ce poziţie ocupi în societate, nimeni nu este mai presus de lege. Acesta este mesajul meu pentru ce s-a întâmplat acolo”, a arătat ministrul Lucian Bode.
Au apărut detalii noi din ancheta care îl vizează pe Daniel Horodniceanu. Potrivit unor surse, fostul șef DIICOT ar fi lovit cu mâna mașina oamenilor legii. În plus, sunt gata și concluziile anchetei interne declanșate pe numele celor doi polițiști. Agentul care a filmat scenele cu telefonul a declarat că a făcut acest lucru ca o măsură de protecție.