Cazul femeii ucise de câini la Lacul Morii. PSD cere anchete extinse la Primăriile Capitalei și Sectorului 6: "Vinovații, să răspundă"
PSD solicită o anchetă extinsă pentru stabilirea și sancționarea celor responsabili de moartea femeii ucisă de câini în zona Parcului Morii din București. Investigații - susțin social-democrații, trebuie demarate atât la nivelul departamentelor de specialitate din Primăria Municipiului București și din Primăria Sectorului 6, cât și la nivelul conducerii celor două instituții. "Cei doi edili, prin indiferența și inactivitatea lor, au permis producerea acestei tragedii", transmite PSD într-un comunicat de presă.
"Este o gravă neglijență în serviciu care trebuie sancționată dur, conform prevederilor Codului Penal, cu atât mai mult cu cât persoana decedată fusese anterior victima atacului câinilor din zona Parcului Lacul Morii, iar autoritățile responsabile nu au luat măsuri pentru îndepărtarea acestui risc.
Este revoltător că nici după două zile de la tragedie nu există vreo demisie și vreo demitere la Primăria Capitalei și la Primăria Sectorului 6!", se arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, pasarea răspunderii de la o instituție la alta "este inacceptabilă".
"Ambele primării poartă o răspundere directă pentru tragedie. Primarul General, Nicușor Dan, nu a alocat resursele necesare și nu a fost preocupat de slaba activitate a Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), aflată în subordinea sa. Iar, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, nu a luat vreo măsură pentru înlăturarea haitelor de câini din Parcul Lacul Morii, în pofida plângerilor și sesizărilor care i-au fost adresate în acest sens".
O femeie a murit mușcată de câini la doar câteva luni după ce digul Lacul Morii a fost inaugurat cu mare fast și investiții de 10 milioane de lei
Social-democrații consideră că instituțiile statului trebuie să acționeze cu maximă fermitate pentru anchetarea și condamnarea celor vinovați de această tragedie, care ar fi putut fi evitată dacă cei responsabili și-ar fi făcut datoria.
Ana Oros Daraban a avut parte de o moarte cumplită. Femeia de 43 de ani a fost atacată de câini pe un teren viran din apropierea Lacului Morii din București.
Culmea e că anul trecut, în aprilie, Ana a trecut prin aceeaşi nenorocire şi a scăpat cu viaţă la limită. Atunci, femeia a fost salvată de doi bicicliști.
După tulburătorul episod, femeia a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, dat fiind faptul că a suferit muşcături adânci la nivelul picioarelor, mâinilor şi al scalpului. Recuperarea a fost lungă și deloc ușoară. Vorbim despre nouă luni de zile, âtimp în care a reuşit pas cu pas să-şi revină şi să-şi reia, treptat, vechile pasiuni.