MENIU

Dumitru Buzatu rămâne în AREST încă 30 de zile. Baronul șpăgar stă singur în celulă

Cazul Dumitru Buzatu. Baronul șpăgar rămâne în arest

Dumitru Buzatu rămâne în arest. Curtea de Apel Iași a respins, vineri, solicitarea lui Dumitru Buzatu de a fi eliberat din arest preventiv. Cei trei avocați ai baronului șpăgar au spus, în pleodoaria susținută în fața instanței din Vaslui, faptul că el credea că a primit un împrumut de 125.000 de lei și că acesta este bolnav. Potrivit Realitatea PLUS, baronul șpăgar stă singur în celulă. 

Curtea de Apel Iaşi a amânat pentru vineri pronunţarea deciziei în cazul lui Dumitru Buzatu şi a lui Radu Judele. Vorbim deja despre a doua amânare cu privire la măsura preventivă dispusă în cazul baronului de Vaslui.

Baronul șpăgar de Vaslui, luat la puricat și de ANI - Verificări la sânge ale averii uriașe a lui Dumitru Buzatu, după o viață de bugetar

În dosar sunt vizaţi atât Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, cât şi expertul Radu Judele, acuzat de luare de mită, dar şi de trafic de influenţă. 

Citește și Popică, ginerele lui „Farmazon”, mare fan al baronului șpăgar Buzatu: „E ca un al doilea tată pentru mine”

Filmul șpăgii lui Buzatu, scenariu de film cu mafioți. Baronul de Vaslui și-a trimis aghiotanții înainte, ca să „verifice” terenul

Apar noi detalii spectaculoase din referatul dosarului mitei de 1,25 de milioane de lei cu care a fost prins în flagrant Dumitru Buzatu. Baronul de Vaslui și-a trimis aghiotanții înainte ca să verifice dacă nu cumva este vreo „lucrătură” la mijloc, exact ca-n filmele cu mafioți.

La fel ca Vito Corleone, și Dumitru Buzatu pare că și-a trimis oamenii de încredere la înaintare pentru a fi sigur că terenul e “curat” și “mâncarea” pregătită.

Din tot referatul procurorilor, un personaj se evidențiază în mod deosebit: Ioan Buruiană, fostul director economic al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.

“Buru” a avut un rol foarte important în toată această ecuație, fiind cel care a intermediat întâlnirea dintre Dumitru Buzatu și Emil Savin. A făcut-o într-un mod profesionist, folosindu-se de un limbaj codat, ca nu cumva să trezească suspiciuni, probabil în rândul celorlalți pescari care erau pe baltă și despre care am aflat că foloseau o altfel de momeală.

Citește și: Cine este procuroarea din dosarul baronului șpăgar Buzatu? 

La un moment dat, în timp ce se deplasa spre Cârja, Dumitru Buzatu îl întreabă pe “Buru” dacă a mai prins și altceva în afară de pești. “Altceva n-am prins! Încă n-am pescuit! Altceva n-am pescuit!” i-a răspuns “Buru”.

De aici se naște și întrebarea ce altceva în afară de pești ar putea prinde un pescar? “Buru” a continuat și l-a întrebat pe președintele Consiliului Județean Vaslui când ajunge pe baltă, ca să îi spună lui Savin să vină cu “mâncarea caldă”.

Pentru cine nu știe cum este organizată activitatea pe acea baltă, trebuie să spunem că Emil Savin era ultimul om care să umble cu cratițele de mâncare pe malul bălții. “Buru” a fost tot timpul însoțit de un alt personaj interesant, Dragoș Cazacu, fostul viceprimar al municipiului Vaslui și actualul director al DGASPC Vaslui, despre care Corneliu Bichineț spunea deunăzi că este cel mai bun produs politic al PSD-ului din ultimii ani.

Citește și: Amanta lui Dumitru Buzatu, omul cheie de lângă baronul șpăgar

Imaginea sa a fost grav avariată după ce în spațiul public a apărut filmulețul cu Dragoș Cazacu cu mâinile întinse pe capota mașinii. Surse spun că, în realitate, acesta s-ar fi ocupat cu mâncarea înainte ca Buzatu să ajungă pe baltă, gătind carne la grătar.

A uitat că Ana Maria Obreja e femeie credincioasă și că vinerea nu bagă carne în gură, așa că a fost certat și apoi pus de aceasta să gătească și felul doi, cartofi prăjiți. În declarația oferită luni presei, Cazacu a negat incidentul cu Obreja, însă a recunoscut că în virtutea prieteniei ce-i leagă de câțiva ani, șefa de cabinet are obiceiul să folosească un limbaj mai colorat.