MENIU

Cazul dentistei ucise la Brăila: proba cheie din dosar. Principalul suspect a folosit un nivel de deghizare nemaiîntâlnit

Ies la iveală noi informații în cazul dentistei ucise la Brăila. Conform unor surse judiciare, cel care a ucis-o cu sânge rece pe Marina Gavril, medic stomatolog, a fost extrem de atent la detalii și a încercat din răsputeri să-și șteargă urmele. Criminalul a luat de la locul faptei telefonul mobil al victimei, dispozitiv care poate fi considerat proba-cheie în acest caz. 

Marina Gavril a fost ucisă marți, 16 iulie, cu mai multe lovituri de cuțit în propriul cabinet, însă trei dintre ele au fost penetrante.

Conform unor surse judiciare, locul în care s-a întâmplat tragedia este unul ieșit din comun. Crima de o violență atipică a fost săvârșită extrem de rapid, mai precis în 33 de secunde, iar incidentul tragic a avut loc în camera de sterilizare. 

Cum a fost ucisă doctorița stomatolog: anchetatorii, șocați de un detaliu crucial 

În acea zi fatidică, medicul aștepta un pacient, însă pe ușă a intrat cel care urma să-i devină călău. El a încuiat ușa, iar atunci când ultimul pacient a venit la programare, a găsit ușa închisă și a plecat. Cea care a dat peste cadavru a fost femeia de serviciu.

Crima de la Brăila. Moartea medicului stomatolog a fost VIOLENTĂ: legiștii au stabilit că victima s-a luptat cu cel care a ucis-o

Conform unor surse din anchetă, criminalul a recurs la un nivel de deghizare nemaiîntâlnit, el punând la cale cu atenție călătoria din Galați la Brăila. Astfel, bărbatul a fost foarte greu de identificat, întrucât a evitat din răsputeri să fie surprins de camerele de supraveghere. 

Crima din cabinetul stomatologic de la Brăila: ADN-ul ucigașului, găsit sub unghiile și pe brațele victimei

Ba mai mult, bărbatul care a ucis-o pe Marina Gavril a fost surprins în timp ce scăpa de hainele cu care a fost îmbrăcat atunci când a comis fapta reprobabilă. Și-a împrăștiat hainele prin diverse locuri abandonate, iar primul obiect găsit de oamenii legii a fost o șapcă, pe care s-a găsit ADN-ul suspectului.