MENIU

Cazul de la Titu nu e unul singular. În 2012, întreaga țară a fost șocată de crima de la Perla

Cazul de la Titu nu e unul singular. În 2012, întreaga țară a fost șocată de crima de la Perla

Cazul de la Titu nu este unul singular. În 2012, întreaga țară a fost șocată de crima de la Perla, din Capitală. Un agent de poliție și-a împușcat mortal soția, angajată a unui coafor din inima Bucureștiului, și a rănit alte șase persoane. La un an distanță, o crimă similară s-a petrecut la Iași, unde un bărbat și-a ucis soția, din gelozie.

Pe 5 martie 2012, în jurul orei 17:30, agentul de poliție Gheorghe Vlădan și-a împușcat soția într-un coafor din zona Perla, din Capitală. Motivul? Femeia voia să divorțeze de el. Agentul a împușcat-o și pe casierița salonului și a rănit alte șase persoane, angajați și clienți. Expertiza psihiatrică a arătat că el a avut discernământ când a comis atacul armat şi mai mult, şi-a pregătit asasinatul cu o săptămână înainte. Bărbatul a fost reținut în ziua atacului, apoi arestat și trimis în judecată, iar în februarie 2013 a fost condamnat la închisoare pe viață și obligat la plata de daune morale și materiale.

Crima de la Perla, trasă la indigo în Iaşi, pe 28 decembrie 2013. O femeie a fost ucisă de soţul ei, care era extrem de gelos. Bărbatul a înjunghiat-o în coaforul în care lucra și apoi a vrut să-şi pună capăt zilelor. Femeia era cazată în Centrul pentru protecţia victimelor violenţei domestice din oraş, împreună cu cei trei copii ai săi. Plecase de acasă în noaptea de Crăciun, după ce fusese bătută, pentru a nuștiucâta oară, de soţ. Bărbatul a fost arestat și încarcerat, după ce a stat o perioadă în spital, pentru că a încercat să se sinucidă. 

 
Mai multe articole despre:
militar crimă coafor perlă Titu