MENIU

Cazul copiilor abuzaţi de la Şcoala Specială nr 4, Bucureşti. Ministerul, anunţ de ultima oră

Gabriel Ispas, secretar de stat în Ministerul Educaţiei a declarat pentru MEDIAFAX că luni va avea primele concluzii ale evaluării pe care Inspectoratul Şcolar Bucureşti o face la Şcoala Specială nr. 4 din Capitală, unitate la care se face cercetări pentru rele tratamente aplicat minorilor.

"Am avut discuţii foarte serioase, după ce au apărut în media acuzaţiile de posibile rele tratamente aplicate minorilor, cu conducerea Insectoratului Şcolar Bucureşti şi le-am cerut ca, pe lângă ancheta pe care o demarează, să ne informeze imediat în legătura cu concluziile preliminarea şi cu concluziile finale ale verificării. (…)Vrem să vedem în ce măsură aceste rele tratamente există, în ce măsură vorbim despre o denigrare a activităţii din acea şcoală. Sunt mai multe piste pe care Inspectoratul Şcolar le urmăreşte. Luni voi avea o întâlnire cu conducerea ISMB pentru a vedea în ce măsură ne apropiem de o concluzie finală", a declarat pentru MEDIAFAX, Gabriel Ispas, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Gabriel Ispas a menţionat că urmează să aibă o întâlnire Daniel Băluţă, primarul sectorului 4, pentru a găsi soluţii de remediere a situaţiei de la unitatea şcolară.

"Împreună cu Daniel Băluţă, primarul sectorului 4, am convenit ca şi direcţia de specialitate din cadrul primăriei să înceapă demersuri de verificare a lucrurilor din această şcoală şi marţi mă voi întâlni cu primarul Daniel Băluţă pentru a ne coordona eforturile să vedem ce măsuri sunt necesare pentru remedierea deficienţelor din această şcoală, în măsură în care aceste deficienţe se constată. Aceeaşi politică vom aplica faţă de toate unităţile şcolare indiferent că discutăm de învăţământul de masa, de cel special sau că discutăm despre situaţii atipice. Noi vrem ca în învăţământ, lucrurile să se defăşoare în limitele legalităţii, fără niciun fel de tratament neadecvat aplicat copiilor", a mai spus Ispas.