Cazul Chiajna: un interlop a stat la baza salvării fetiței de 5 ani - Bărbatul care și-a sechestrat copilul 28 de ore, REȚINUT
Operațiunea de la Chiajna s-a încheiat după aproape 28 de ore. Fetița de cinci ani ținută ostatică de tatăl său este în afara oricărui pericol și se află acum în custodia polițiștilor. Individul a fost dus la audieri și, ulterior, reținut și este cercetat penal pentru trei infracțiuni. Potrivit surselor, alături de avocata bărbatului, la baza acestei operațiuni de succes a stat și un interlop cunoscut din Chiajna.
Polițiștii au reușit să o scoată teafără pe fetița de 5 ani prinsă la mijloc între scandalul dintre părinții săi. A fost nevoie de mai bine de 27 de ore pentru ca bărbatul să cedeze în fața negociatorilor. Acesta ar fi stat toată noaptea cu butelia de gaze lângă el și a amenințat că dacă polițiștii fac un pas greșit aruncă locuința în aer.
Potrivit unor surse, la rezolvarea cazului fetiței sechestrate a participat și Liviu Iordan, un lider interlop din Chiajna condamnat pentru trafic de arme, trafic de heroină și violente multiple. El a fost singurul care a reuşit să intre în casa tatălui din Chiajna, care îşi ţinea fiica ostatică şi ameninţa că va arunca totul în aer, şi l-a convins, împreună cu avocata, să se predea şi să renunţe la gestul extrem.
Liviu Iordan, însă, nu are un trecut curat. În urmă cu câțiva ani, acesta, alături de fratele său și alți acoliți, au sustras prin efractie, tăind gardul împrejmuitor al unității și lacătul de la ușa de acces dintr-un depozit de armament aflat în Ciorogârla, o cantitate mare de arme militare de foc letale. Interlopii se ocupau și cu distributia de heroină în București.
„Această grupare interacționa cu traficanți de heroină turci, scopul principal fiind procurarea din Afganistan, transportul pe ruta balcanică și distribuirea către zone Europei vestice de cantități importante de heroină de ordinul zecilor și chiar sutelor de kilograme. Unii dintre membrii rețelei au furat de la Ciorogârla, de la unitatea militară. Mai multe arme, caz celebru. Ulterior, au încercat să vândă aceste arme către anumiți lideri interlopi, către anumite persoane certate cu legea pentru a fi folosite în activitățile infracționale”, a spus CĂTĂLIN ȚONE, expert antidrog.
Bărbatul care și-a sechestrat fetița este cercetat acum pentru lipsire de libertate, violență în familie și amenințare.