MENIU

Cazul care a șocat România - Pastorul din Suceava care și-a agresat sexual copiii minori, condamnat la zeci de ani de închisoare. Mărturii CUTREMURĂTOARE

Caz șocant în Suceava

Pastorul penticostal din Suceava Constantin Pandelea a fost condamnat la 21 de ani și patru luni de închisoare cu executare pentru viol, agresiune sexuală și rele tratamente aplicate minorului. Victimele erau chiar copiii săi, patru fiice și un băiat. Mărturiile din dosar sunt cutremurătoare.

Luni, Judecătoria Fălticeni a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 8 ani de închisoare, pentru fapta de viol, la care a adăugat o treime din suma celorlalte pedepse, rezultând condamnarea de 21 de ani și 4 luni în regim de detenție.
Magistratul a mai decis ca bărbatul să nu mai exercite drepturile părintești asupra copiiilor și i-a interzis să se apropie de ei la o distanță mai mică de 200 de metri cinci ani după executarea pedepsei.
În plus, Pandelea mai trebuie să le plătească celor cinci copii daune morale de 70.000 de euro, câte 15.000 de euro celor patru fiice și 10.000 de euro băiatului.

Decizia Judecătoriei Fălticeni nu este definitivă. 

Constantin Pandelea (51 ani) a fost trimis în judecată în august 2020, fiind acuzat că, timp de șase ani (2014 - iulie 2020) a violat-o pe una dintre fiicele sale și le-a agresat sexual pe celelalte trei. De asemenea, cei cinci copii au fost supuși unor agresiuni fizice îngrozitoare. 

Faptele relatate în rechizitoriul procurorilor îl arată ca fiind un monstru. 
”Eram loviți frecvent, uneori fără motiv. Eram puși să facem treabă, și în condiții extreme, ploaie, frig, noaptea și eram pedepsiți uneori de neînțeles. Fratele meu a fost pus să doarmă la porci și pe mine m-a amenințat că mă trimite acolo. M-a afectat, întrucât noi nu meritam acele pedepse. Mi-e frică de el și mă gândesc tot timpul că m-ar putea lovi”, a declarat una dintre fiicele pastorului.

”Bătăile au fost dintotdeauna. De când eram mică știu că mă bătea. Din acest motiv îmi este foarte frică de tata și din această cauză eu nu m-am putut opune la agresiunile sale. Anterior, (datei de 05.07.2020) pe mine și pe (...) ne-a bătut cu o lopată, în timp ce eram la grădină la căpșuni”, a spus o altă fiică a bărbatului.

Ultima agresiune fizică asupra acesteia a avut loc pe 5 iulie 2020, când tatăl ei a lovit-o cu pumnii, i-a turnat apă rece în cap când s-a plâns că o doare de la lovituri și a pus-o să alerge desculță în grădină. El a alergat după ea cu furtunul de apă și a udat-o. Nu a lăsat-o să se schimbe cu haine uscate și a ținut-o afară aproximativ 3 ore. Acesta a fost și momentul la care copiii au luat hotărârea să anunțe autoritățile cu privire la abuzurile comise de tatăl lor. Pastorul este tatăl a opt copii, potrivit ziare.com