Cazul bărbatului mort după intervenția de la Suceava: Jandarmii SCAPĂ de închisoare. Ce a DECIS instanța
Nimeni nu ajunge după gratii în cazul bărbatului din Suceava mort în timpul unei intervenții a Jandarmeriei. Singura persoană trimisă în judecată a fost condamnată cu suspendare. Vorbim despre o jandarmeriță găsită vinovată de ucidere din culpă, după incidentul grav care a avut loc în timpul unui concert, relatează Realitatea PLUS.
Jandarmerița a scăpat de acuzația de lovituri cauzatoare de moarte care i-ar fi putut aduce o pedeapsă mult mai dură, și asta deoarece instanța i-a schimbat încadrearea juridică în ucidere din culpă. A găsit-o vinovată pentru această faptă, dar și pentru alte două. Vorbim despre purtare abuzivă, dar și de reținerea fără drept a unor obiecte periculoase.
În cele din urmă, aceasta a primit 2 ani și 7 luni de închisoare, însă cu suspendare, ceea ce înseamnă că nu va face nicio zi de detenție dacă sentința va rămâne una definitivă.
Aceasta poate fi contestată. Procurorii au anunțat deja că vor face acest lucru pentru că ei s-au opus schimbării încadrării juridice.
Totul s-a întâmplat la un concert de muzică, atunci când tatăl unei copile de 13 ani a apelat la ajutorul jandarmilor. Spunea bărbatul la vremea respectivă că un alt bărbat de 50 de ani i-ar fi atins în mod indecent copila. Acel bărbat a fost imobilzat, iar jandarmii au folosit inclusiv sprey în ceea ce îl privește, iar acesta a murit la spital.