Cazul al ascunderii arhivei Parchetului General. Mapa profesională a Monicăi Macovei a dispărut
Parcursul profesional al Monicăi Macovei, publicat în 2008 la presiunea opiniei publice, arată hibe grave în activitatea fostului procuror. Ea a fost supusă unui control la finalul anului 1996, transmite EVZ.
La începutul anului 2008, jurnaliştii au cearut mapa profesională a fostului ministru, Monica Macovei. La jumătatea lunii ianuarie 2008, Parchetul General, condus pe atunci de Laura Codruţa Kovesi, a publicat mapa profesională a Monicăi Macovei. Numai că, între timp, documentul care prezintă parcursul actualului europarlamentar a dispărut de pe site-ul instituţiei.
Conform sursei citate, documentul publicat în urmă cu 9 ani arată că Macovei și-a dat demisia în 1997 din fucnția de procuror, după ce procurorul general de atunci, Nicolae Cochinescu, a solicitat un control al activității acesteia. Macovei avea aproximativ 200 de dosare nesoluționate, undele dintre ele având o vechine de trei ani, împărțite astfel: 5 din 1993, 54 din 1994, 46 din 1995 şi 93 din anul 1996.
„Întârzie în mod sistematic rezolvarea lucrărilor cu intervale foarte mari de timp, în mod nejustificat; dovedeşte lipsa de oganizare în desfăşurarea activităţii de procuror, în ţinerea evidenţelor lucrărilor; insubordonare în relaţiile cu şefii ierarhici; întârzie la program în mod sistematic şi lipseşte nemotivat”, scrie în analiza făcută de către Secţia de inspecţie a Parchetului General.
În raportul de control, inspectorul scrie că activitatea procurorului Macovei a fost superficială.
Reprezentanții Parchetului General au explicat că site-ul a fost sichimbat și din acest motiv nu mai există arhiva dinainte de 2010, ceea ce înseamnă că nici mapa profesională a Monicăi Macovei nu mai există.
Totodată, Parchetul General a lansat în 2016 un nou site dedicat publicației instituției, revista Pro Lge, și au publicat arhiva publicației începând cu anul 2001, așa cum scrie în raportul de activitate pe anul 2016. PRactic, Parchetul General menține în mediul online arhiva unei reviste începutul anului 2001, dar are știri despre propria activitate numai din ultimii 8 ani.