Cazanciuc: Timpul va demonstra dacă Gorghiu are căderea morală să vorbească de Ponta
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat că timpul va demonstra dacă copreședintele PNL, Alina Gorghiu, are căderea morală să vorbească de premierul Victor Ponta, punctând faptul că "doamna Gorghiu continuă să nu înțeleagă că se află pe scaunul Brătienilor".
"Este alegerea liberalilor dacă vor să devină un partid de cancan. Timpul va demonstra dacă doamna Gorghiu are căderea morală să vorbească de Victor Ponta", a spus Cazanciuc.
Declarația ministrului Justiției survine în contextul în care Alina Gorghiu a declarat, luni, că "ministrul Cazanciuc ar trebui să plece acasă", în urma declarațiilor făcute cu o seară înainte la un post de televiziune.
"Am văzut declarațiile publice ale ministrului Justiției referitoare la cât de nepătați și cât de firească este o guvernare cu un prim-ministru trimis în judecată pentru fapte de corupție și cât de firească este viața politică în România și cât de morală este ea cu un președinte de partid condamnat deja într-o primă instanță pentru alte fapte, nu de corupție. Mă întrebam dacă domnul Cazanciuc n-ar vrea să plece domnia sa acasă și să lase în portofoliul de ministru al Justiției o persoană fie urmărită penal, fie inculpată, fie trimisă în judecată. Se pare că singurul criteriu de selecție în PSD pentru a fi într-o funcție publică este acela de a fi urmărit penal sau condamnat într-o anumită etapă procesuală. E jenant pentru un ministru de Justiție, indiferent de partidul care îl susține, să aibă o asemenea poziționare publică. Eu aștept să își retragă aceste vorbe și să ceară scuze tuturor cetățenilor cinstiți din România pentru asemenea declarații", a precizat, la Palatul Parlamentului, Alina Gorghiu.
Robert Cazanciuc afirma, duminică seară, că face parte dintr-un Guvern extrem de performant și dintr-un partid care, după trei ani de guvernare, are un procent de încredere mai mare decât cel cu care a pornit inițial. În acest context, Cazanciuc afirma că atât Victor Ponta, cât și Liviu Dragnea "beneficiază de prezumția de nevinovăție, ca orice cetățean, până la o soluție definitivă".
"Nu am fost întotdeauna de acord cu ceea ce omul politic Victor Ponta a spus în spațiul public. Dar fără sprijinul prim-ministrului Victor Ponta nu am fi avut sute de milioane investiții în sistemul judiciar, nu am fi putut acorda sute de milioane restanțe salariale ca urmare a unor decizii greșite ale guvernelor anterioare, nu am fi avut normele de care sistemul are nevoie", declara ministrul Justiției, în cadrul unei emisiuni televizate.