MENIU

Cazanciuc: Procurorii sunt maturi şi profesionişti, iar spaţiul public zbuciumat nu îi afectează

Cazanciuc: Procurorii sunt maturi şi profesionişti, iar spaţiul public zbuciumat nu îi afectează

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, răspunzând unei întrebări privind posibile intervenţii ale politicului în justiţie, că procurorii au un grad ridicat de maturitate şi sunt profesionişti, iar declaraţiile din spaţiul public, politice sau de altă natură, n-ar trebui să-i afecteze.

Ministrul Robert Cazanciuc a spus că în spaţiul public "se fac tot felul de declaraţii politice sau de altă natură", dar procurorii nu trebuie să îşi facă probleme, întrucât activitatea lor este bazată pe lege şi pe profesionalism.

"Discutăm aici de procurori cu experienţă, maturi, care, evident, nu se sperie de declaraţiile publice. Sigur, te pot deranja, dar atâta vreme cât activitatea este bazată pe lege şi pe profesionalism, nu cred că trebuie să-şi facă niciunul probleme. Avem, mai nou, şi mecanisme legale foarte bine puse la punct, astfel că nu există niciun pericol concret real, ci doar un spaţiu public românesc care are zbuciumul lui", a declarat Robert Cazanciuc, după ce a participat la prezentarea raportului de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe 2013.

Întrebat cum comentează declaraţia procurorului general al României, Tiberiu Niţu, privind bugetul alocal DNA în 2013, Cazanciuc a răspuns: "Domnul procuror general a vrut să spună că DNA a primit bugetul de care avea nevoie raportat la importanţa activităţii desfăşurate. Dacă avem un buget mai mare, înseamnă că avem acţiuni prioritare pe care le sprijim. Am luat-o ca pe formă de sprijin".

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a spus că bugetul alocat DNA în 2013 a reprezentat aproximativ 11 la sută din totalul distribuit la nivelul Ministerului Public.

"Este adevărat că bugetul pentru anul 2013 a fost unul de criză, dar din totalul de 762 de milioane de lei alocate Ministerului Public, Direcţia a beneficiat de 86 de milioane, adică 11,4 la sută din totalul sumei, în condiţiile în care în cadrul structurii îşi desfăşoară activitatea cinci la sută din procurorii Ministerului Public", a spus Niţu.

Procurorul general a subliniat faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie a funcţionat anul trecut cu o schemă de personal incompletă, însă a arătat că gradul de ocupare al posturilor de procurori a fost peste media totală a Ministerului Public.

"Mai mult, aţi beneficiat de sprijinul a mai mult de un lucrător pe poliţie pentru fiecare procuror, de un specialist la circa trei procurori şi de un grefier la un procuror, ceea ce este foarte departe de situaţia din celelalte structuri ale Ministerului Public", a precizat Tiberiu Niţu.

Mai multe articole despre:
Tiberiu Niţu Robert Cazanciuc bilant DNA