MENIU

Cazanciuc, despre moțiune: Sunt adunate aproape toate semnăturile. Fiecare zi cu acest guvern este un cost pentru poporul român

Robert Cazanciuc

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a anunțat joi, înaintea Comitetului Executiv Național, că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi depusă imediat ce vor fi adunate toate semnăturile necesare. Social-democratul a subliniat și necesitatea organizării unui congres înainte de depunerea moțiunii ”pentru a stabiliza conducerea partidului şi a aduna toate energiile în jurul unei echipe”. 

Cazanciuc a menționat că au fost strânse aproape toate semnăturile pentru moțiune.
 
”Moţiunea de cenzură trebuia depusă ieri pentru că fiecare zi cu acest Guvern, din păcate, înseamnă pentru poporul român un cost, un cost pe sănătate, un cost pe economie. De ieri trebuia depusă moţiunea de cenzură, dar trebuie să adunăm toate semnăturile, toate forţele care vor să scape de acest Guvern cât mai curând posibil”, a spus acesta înaintea ședinței PSD.
 
Întrebat despre congresul PSD, în care va fi aleasă conducerea partidului, liderul interimar al Senatului a precizat că ar trebui organizat înaintea depunerii moțiunii pentru ca social-democrații să-și adune energiile în jurul unei echipe care să dea jos guvernul.

”Cu siguranţă trebuie un congres, cât se poate de repede, în condiţii sanitare, care să permită organizarea. Poate să fie un mixt de un număr de oameni care pot să rămână într-o sală în siguranţă cât va fi posibil, probabil şi o formulă combinată de vot de la distanţă, în aşa fel încât să asigurăm o dezbatere reală, o participare cât mai largă a membrilor PSD, dar toată lumea să ştie că se află în siguranţă. (...) E nevoie de un congres pentru a stabiliza conducerea partidului şi de a aduna toate energiile în jurul unei echipe. Echipa trebuie să funcţioneze cu motoarele turate. Vedeţi că este nevoie de o poziţie foarte fermă, e nevoie să dăm jos acest Guvern cât mai repede posibil şi pentru acest lucru este nevoie ca toate energiile să stea în spatele unei echipe", a declarat Cazanciuc.

Recent, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a anunţat că moțiunea de cenzură ar putea fi depusă la jumătatea lunii august.

Mai multe articole despre:
robert cazanciuc motiune de cenzura congres PSD