Cazanciuc: Am primit o cerere de graţiere a lui Jean Pădureanu. Răspundem în una-două săptămâni
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat marţi că a primit o cerere de graţiere a pedepsei lui Jean Pădureanu, care este în curs de soluţionare, precizând că probabil în una-două săptămâni va fi dat un răspuns.
"Am primit o solicitare, cred că în urmă cu două săptămâni. Este în curs de soluţionare", a spus ministrul Robert Cazanciuc, potrivit mediafax.ro.
Întrebat dacă, ţinând cont de starea de sănătate a lui Jean Pădureanu, va da un aviz favorabil, Cazanciuc a spus că aşteaptă în acest sens un răspuns de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi analiza internă a Ministerului Justiţiei.
"Sunt proceduri interne, atât în minister cât şi la ANP, în legătură cu orice solicitare de graţiere. Aşteptâm răspunsul de la ANP şi analiza internă a colegilor din minister. Probabil că într-o săptămână, două putem da un răspuns", a precizat Cazanciuc.