MENIU

Caz tragic în Călăraşi. O fetiţă de trei ani a murit în condiţii misterioase, la spital

<p>Comdamnat pentru că a ucis un om al străzi. Povestea tristă a lui karatistului Okey</p>

Poliţiştii şi procurorii din Călăraşi au deschis dosar penal de moarte suspectă, după ce o fetiţă de doar trei ani a sfârşit în condiţii misterioase. Copilul, se pare, s-ar fi intoxicat cu o conservă. Micuţa în vârstă de 3 ani, s-a stins la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi, luni după-amiază, la scurt timp de la internare.

Managerul unităţii medicale, dr. Dan Romulus Şerban a confirmat decesul suspect şi a precizat că trupul neînsufleţit al copilului a fost trimis la Laboratorul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii.

Copilul, din comuna Modelu, a ajuns la spital luni, însoţit de mama sa, fiind internat la Secţia Pediatrie, după ce acuzase stări de rău şi vărsături.

Medicul spune că fetiţa se afla în stare gravă şi fusese ţinută acasă mai bine de 3 zile, fără îngrijiri medicale, conform Adevărul.

Mama acestuia le-a spus medicilor că vineri au mâncat împreună o conservă, după care au început să se simtă rău amândouă. Poliţia şi Parchetul au deschis o anchetă în acest caz pentru a afla cum s-a produs şi cine se face vinovat de decesul fetiţei.

Managerul spitalului exclude o culpă medicală, precizând că micuţei i s-a administrat tratamentul adecvat, însă, din păcate, a ajuns pe mâinile medicilor în stare gravă, cu deshidratare puternică.

Mai mult decât atât, evoluţia nefavorabilă a copilului a fost foarte rapidă, astfel încât nu a mai existat timpul necesar pentru transferarea acestuia la un spital din Capitală. Poliţiştii au fost sesizaţi de decesul micuţei luni seară, la ora 19.30.

Marţi, la Poliţie, a fost pentru declaraţii şi mama fetitei. Anchetatorii spun că examinarea cadavrului, la prima vedere, nu a dat la iveală urme de violenţă.

Cauza morţii va putea fi stabilită doar după efectuarea necropsiei.