Caz teribil la Ploieşti. Trei liceene au ajuns la spital, după ce au cumpărat droguri de la un coleg
Caz grav la un colegiu din Ploieşti! Trei eleve au ajuns la spital, una dintre ele inconştientă, după ce au fumat o ţigară cu etnobotanice. Totul s-a petrecut într-o pauză, în curtea unităţii de învăţământ. Poliţiştii au intrat pe fir şi au deschis un dosar penal.
Cele trei eleve, toate în clasa a X-a, la Colegiul Tehnic 'Toma Socolescu', au făcut rost de o țigară cu substanțe etnobotanice de la un coleg.
Într-o pauză, fetele s-au ascuns în spatele școlii și s-au pus pe fumat.
"Din mesajele pe care le-au dat, am aflat. De la un alt coleg de-al lor, de la o clasă paralelă", a precizat prof. Rodica Avramescu, directorul Colegiului 'Toma Socoloescu' Ploiești.
În scurt timp, fetelor li s-a făcut rău. Nu au anunțat cadrele didactice, ci le-au dat sms-uri colegilor să le vină în ajutor. Profesorul de serviciu le-a găsit și a sunat la 112. Una dintre eleve era în stare de inconștiență.
"La solicitare s-au deplasat imediat două ambulanțe, din care una cu medic, care au constatat că fetele erau într-o stare post-lipotimie, amețite, ulterior devenind agitate psihomotor, iar din spusele celor de la școală au consumat etnobotanice", a declarat dr. Mădălin Ipatie, directorul medical al Serviciului de Ambulanță al Județului Prahova.
"Conform regulamentului, cea mai aspră pedeapsă este o eliminare de 5 zile, care atrage după sine cu scăderea notei la purtare cu minim 3 puncte", a mai precizat directorul Colegiului.
Elevii implicați în acest incident nu au creat până acum probleme. Cazul este anchetat acum de polițiști.
"Poliția face cercetări în această cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor la legea 143 din 2000, respectiv deținere în vederea consumului de substanțe interzise", a explicat Marian Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova.
Medicii spun că fetele sunt acum în afara oricărui pericol.
Sursa: Reporterntv.ro.