MENIU

Caz șocant în Mureș. Dosar penal după ce consilierul a defilat cu un urs mort în furca unui utilaj

Foto cu caracter ilustrativ / Pixabay

Caz șocant în Mureș. Un consilier local din comuna Saschiz a găsit un pui de urs mort pe șosea și l-a plimbat, minute bune prin sat, după ce a străpuns cadavrul cu furca unui utilaj agricol. Vă avertizăm că urmează detalii cu un puternic impact emoțional!

Uluitor este faptul că respectivul consilier a postat toată isprava pe contul său de socializare pentru a vedea ce reacții stârnește. 

Contactat de autorități, bărbatul a declarat că a recurs la acest gest din revoltă pentru că autoritățile pun mai mult preț pe animale decât pe oameni și nu se iau măsuri în ceea ce privește alungarea animalelor sălbatice din zonă.

Locuitorii din zonă sunt tot mai revoltați de prezența urșilor, care, spun ei le-au atacat și ucis animalele din curte. Oamenii legii au deschis un dosar penal. 

Mai multe articole despre:
mures consilier mures urs mort furca