MENIU

Caz șocant, în jud. Mehedinți: femeie acuzată că și-a vândut nepoatele minore pe monede de aur

Caz șocant: femeie acuzată că și-a vândut nepoatele minore pe monede de aur

Caz revoltător în județul Mehedinți! O femeie este acuzată că și-ar fi vândut nepoatele minore pe monede de aur și obligate să se căsătorească. 

Fetele, de 12, respectiv 9 ani, erau în grija mătușii, pentru că mama lor are un handicap și nu le poate oferi sprijin. Una dintre fete ar fi fost trimisă la o familie din Dolj, iar cealaltă în Gorj.

Mătușa le-ar fi spus vecinilor că minorele sunt plecate în vizite la rude. 

Potrivit reprezentanților Direcției pentru Protecția Copilului din județ, fata cea mare le-ar fi povestit că a fost abuzată. 

Acum, cele două minore vor rămâne în grija statului, sub observare de specialitate, pentru a putea trece peste această traumă.