Caz șocant în Botoșani. Pasagerii unui tren, răniți de un bolovan aruncat de un bărbat - FOTO
Clipe de groază pentru pasagerii unui tren de călători care circula pe tura București - Botoșani. La plecarea dintr-o gară, un bărbat a aruncat un bolovan care a perforat pur si simplu geamul, asemeni unui obuz. O femeia a fost rănită, iar poliția a deschis o anchetă.
Potrivit martorilor, accidentul s-a produs imediat după ce trenul a plecat din gara Leorda.
"Credeați că nu se poate mai rău? Se poate. Niște nemernici au aruncat un bolovan în tren, aproape de Botoșani. Bolovanul a trecut la 20 de cm. de capul meu. O doamnă a fost rănită destul de grav. Drumurile patriei…" a fost mesajul postat de regizorul Andrei Măjeri.
Artistul a postat și o serie de fotografii din vagonul lovit de bolovan, în care se vede efectul devastator pe care l-a avut piatra.
Poliția feroviară a deschis o anchetă în acest caz.