Caz şocant în Bacău: Elev de 12 ani agresat sexual în curtea şcolii
Caz șocant la o școală din localitatea băcăuană Sascut. Părintele unui elev de 12 ani a reclamat la poliție că fiul său a fost agresat sexual de trei colegi cu doi ani mai mari decât acesta. Totul s-ar fi întâmplat în curtea şcolii.
Imediat după agresiunea sexuală, victima a intrat la cursuri, însă fără să spună profesorilor ceea ce i s-a întâmplat. Abia când a ajuns acasă, copilul a povestit tatălui său abuzul la care a fost supus. Acesta a făcut plângere la poliție. Oamenii legii au început o anchetă și au sesizat Direcția Pentru Protecția Copilului și conducerea școlii.
"Fapta ar fi avut loc pe 4 deecembrie în intervaul 8-11, interval în care elevul agresat ar fi fost absent, fapt consmenat în catalog. Începand cu ora 11, elevul agresa a revenit la ore şi a avut un comportamnet normal. Profesoriii de serviciu nu au fost informaţi despre posibila agresiunie", a afirmat Doine Marinov, inspector şcolar.
Copilul agresat sexual va fi consiliat psihologic.
"Specialiștii noștri se vor ocupa de acest caz, pentru ca acest copil să fie consiliat și să treacă peste traumele produse de acest eveniment", au precizat reprezentanţii Direcţiei Pentru Protecția Copilului.
Poliția a deschis dosar penal.