MENIU

Caz revoltător. Un primar din Galați nu s-a putut vaccina împotriva Covid pentru că EXPIRASE doza

Situație revoltătoare la un centru de vaccinare din Galați

Un primar din județul Galați s-a confruntat cu situație neplăcută atunci când a vrut să se imunizeze împotriva noului coronavirus. Mai exact, după ce s-a programat la un centru de vaccinare, edilul a fost sunat să nu mai vină pentru că doza cu care trebuia sa fie imunizat a expirat.

Primarul Florin Doca-Vălmăreanu, primarul comunei Valea Mărului, a povestit miercuri, la Realitatea Plus, că după ce a fost anunțat că nu se mai poate prezenta la vaccinare, i s-a închis telefonul în nas. 

”Explicația a fost simplă, în zece cuvinte: v-am sunat să nu mai veniți să vă vaccinați pentru că a expirat doza. După ce mi s-a spus că a expirat fiola, mi s-a închis telefonul în nas. Am încercat să iau legătura cu persoana respectivă, am sunat vreo 5 minute și nu mi s-a răspuns. 
M-am reprogramat și eu, și fetița.
Am fost puțin revoltat pentru că și-asa încrederea în sistemul medical este aceea pe care o știm cu toții. Nu e corect să se întâmple așa ceva, mai ales că sunt promovate și mișcări precum cea a antivacciniștilor. 
M-am pus în situația unui om în vârstă care merge 25 de kilometri să se imunizeze și acolo să afle că nu se poate vaccina. 
Cred că a fost o greșeală umană. Încrederea se capătă greu și se pierde imediat”, a spus edilul.