MENIU

Caz revoltător la Bacău: Elev minor, băgat într-o cușcă de câini. Colegii îl umilesc repetat de un an de zile, inspectoratul, acuzat că nu face nimic

Un elev este umilit de colegii sai de aproape un an, iar Inspectoratul Școlar nici măcar nu intervine

Un caz revoltător de bullying a fost semnalat la o școală din comuna Parincea, județul Bacău. Un copil de 12 ani a fost băgat într-o cușcă de sârmă și umilit de proprii colegi. Situația este cu atât mai alarmantă cu cât elevul primește un astfel de tratament umilitor de aproape un an de zile, dar inspectoratul școlar nu a intervenit cu în tot acest timp, în ciuda apelurilor părinților disperați.

Agresiunea precedentă a avut loc cu doar 4 zile în urmă, pe data de 3 februarie, când copilul a fost lovit peste față de doi elevi. În urma acesteia, copilul a avut nevoie de 3 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal, informează stiridecluj.ro.

Din păcate, aceste fapte reprobabile fac dintr-un șir lung de agresiuni, două dintre ele petrecute anul trecut, când 4 elevi minori l-au bătut și aruncat într-un tomberon din spatele școlii. A urmat o altă agresiune în care elevul a fost băgat într-o cușcă de sârmă din curtea primăriei și filmat de agresor cum este umilit.

Părinții sunt disperați și acuză Inspectoratul Școlar pentru atitudinea nepăsătoare

Situația șocantă din jurul acestui subiect este dată de faptul că acest lung șir de agresiuni nici măcar nu a fost luat în seamă de autoritățile responsabile.  Inspectoratul Școlar Județean Bacău a trimis de abia ieri, 6 februarie, o echipă la școala din Comuna Parincea, Județul Bacău, pentru a vedea ce s-a întâmplat.  

Părinții elevului umilit sunt disperați și acuză ororile prin care este nevoit să treacă copilul lor. Aceștia îl arată cu degetul pe inspectorul școlar județean pentru că nu a făcut nimic să oprească aceste agresiuni. Mama explică, cu lacrimi în ochi, ce a văzut pe imaginile filmate chiar de unul dintre agresori în 2022, când copilul ei a fost umilit ca un câine. Femeia susține că este sătulă de situație și cere ajutorul autorităților să încheie odată acest calvar.

Mai multe articole despre:
bully violenta scoala inspectoratul scolar