Caz șocant pe aeroportul Otopeni! Zbor anulat din cauza hoților
Caz șocant pe aeroportul Otopeni, în această dimineață. Pasagerii unui avion care trebuiau să ajungă la Timișoara au fost anunțați de comandant că avionul nu poate decola pentru că lipsește o piesă a avionului sau a fost furată pur și simplu și că trebuie să fie debarcați pentru a aștepta o altă aeronavă.
Pasagerii avionului au așteptat mai bine de o oră în avion până când echipajul avionului i-a anunțat că urmează să fie debarcați. Aceștia au fost dați jos și au așteptat altă cursă cu care și-au continuat călătoria spre Timișoara.
Avionul Ryanair cu probleme trebuia să decoleze de pe aeroportul Henri Coandă la ora 6:30.
În cele din urmă pasagerii au ajuns în siguranță la destinație, cu a doua aeronavă. Se pare că problemele tehnice se țin lanț.
Recent, compania Tarom și-a anunțat pasagerii că va anula cursa București-Londra programată joi la ora 16:50, iar motivul anulării ar fi tot o problemă tehnică a avionului.
Mai multe articole despre:
aeroportul Otopeni