MENIU

Caz șocant la Chișinău: Au violat o minoră de 16 ani și au aruncat-o de la etajul 7

Patru tineri au fost reţinuţi, iar alţi doi au fost anunţaţi în căutare pentru dublu viol şi tentativă de omor la Chișinău. Una dintre victime este internată în stare gravă la spital după ce a fost aruncată de la etajul 7.

Patru tineri din cei șase care au violat și aruncat o tânără de la balcon au primit mandat de arest pentru 30 de zile.

Cazul a avut loc în noaptea de 4 spre 5 mai, într-un apartament din centrul Capitalei Republicii Moldovei, potrivit Sputnik.md.

După o petrecere în afara oraşului, cei şase bănuiţi au mers în apartamentul în care se aflau două tinere, una dintre care este minoră de 16 ani. Prin constrângere fizică şi psihică, indivizii au violat victimele, iar pentru a ascunde urmele infracţiunii, au aruncat-o pe minoră de la balconul apartamentului, aflat la etajul 7. Cealaltă victimă a reuşit să fugă, alertându-i pe oamenii legii. Minora a fost internată în stare gravă la spital, în prezent fiind în comă.

Bănuiţii au vârstele cuprinse între 20 şi 26 de ani, patru dintre ei fiind reţinuţi preventiv pentru 72 de ore. De menţionat că unul dintre reţinuţi a comis violul în timp ce se afla sub măsura preventivă - arest la domiciliu, aplicată pentru o infracţiune de tâlhărie comisă acum două luni.

Iniţial, acesta a fost cercetat în stare de arest, iar ulterior magistraţii de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani i-au schimbat măsura preventivă, eliberându-l din izolator şi plasându-l în arest la domiciliu.

Mai multe articole despre:
viol minoră violată