CAZ MEDICAL INCREDIBIL: Copilul cu "DINŢI DE RECHIN"
Zak Brawon, un băieţel de 8 ani din Marea Britanie, este poreclit de prietenii săi „Fălci”, din cauza unei afecţiuni numită de medici „dinţi de rechin”.
Băiatului i-au crescut dinţii permanenţi, dar cei de lapte nu i-au căzut, aşa cum era normal, astfel că Zak are acum două rânduri de dinţi.
Micuţul trebuie să mergă frecvent la dentist şi să fie foarte atent când se spală pe dinţi. Din fericire, primul dinte de lapte i-a căzut săptămâna trecută, astfel că el speră ca acesta este doar începutul şi toţi dinţii de copil îi vor cădea pe rând.
În cazul lui Zak, dinţii permanenţi nu au ieşit în locul celor de lapte, ci în spatele acestora, potrivit descopera.ro.