MENIU

Caz HALUCINANT! Cum au reușit doi ieșeni să fure o tonă de bere

Bere

Căldura îi transformă pe hoți. Doi bărbați din Iași au furat o tonă de bere dintr-un depozit cu ajutorul unui tomberon, potrivit realitateadeiasi.net

La data de 4 august a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Iaşi, cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi, au efectuat o percheziţie domiciliară, în municipiul Iaşi, în cadrul unui dosar penal de furt calificat.
 
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în perioada 31 iulie - 2 august a.c., doi bărbaţi ar fi pătruns într-un depozit din municipiul Iaşi şi ar fi sustras mai multe baxuri de bere, cauzând un prejudiciu de aproximativ 6.000 de lei.

Hoții locuiesc lângă depozitul de bere și obișnuiau sa sustragă berea cu ajutorul unui tomberon! Din primele informații reiese că ei au sustras nu mai puțin de o tonă de bere! În urma percheziţiei, au fost ridicate mai multe bunuri.

De asemenea, cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea faptei au fost conduşi la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, aceştia au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi.

Astăzi, cei doi vor fi prezentaţi, cu propunerea arestării preventive, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.