MENIU

Caz de botulism în Suceava. Serul salvator nu se găsește în România

<p>Caz de botulism &icirc;n Suceava. Serul salvator nu se găsește &icirc;n Rom&acirc;nia&nbsp;</p>

Un bărbat din localitatea suceveană Mălini a fost internat, în stare gravă, în Spitalul Județean de Urgență (SJU) Suceava, după ce a fost diagnosticat cu botulism. Însă, serul antibotulinic care ar putea să îi salveze viața nu se găsește deloc în România și nici în țările învecinate.  

Adjunctul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Cătălina Zorescu a afirmat că bărbatul, în vârstă de 71 de ani, a fost internat inițial în Spitalul Municipal Fălticeni, iar de acolo a ajuns în stare gravă la SJU Suceava, fiind internat în Secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI).

Bărbatul nu s-a simțit bine timp de o săptămână, după ce a consumat macrou marinat, dar și cârnați preparați în casă, înainte de Crăciun, și ținuți într-un borcan cu untură.

Zorescu a spus că situația în care se află pacientul este una deosebit de gravă, având în vedere că serul antibotulinic care ar putea să salveze viața acestuia nu se găsește deloc în România și nici în țările învecinate, conform Agerpres.

''Marea problemă la nivel național este lipsa serului antibotulinic, singurul medicament care poate salva viața bolnavului'', a spus Zorescu.

În opinia acestuia, tratamentul de care beneficiază în prezent bărbatul nu asigură un pronostic foarte bun, fiind doar pentru susținerea funcțiilor vitale.

Adjunctul DSP Suceava a făcut un apel la populație să aibă grijă la modul de sterilizare și păstrare a alimentelor preparate în casă, amintind de ultimul caz tragic de botulism din județul Suceava, înregistrat în 2014, când un bărbat din Liteni a murit după ce a consumat o conservă de pește.

Botulismul este o afecţiune rară, de o gravitate considerabilă, cauzată de o toxină produsă de o bacterie numită Clostridium botulinum, toxină care se numără printre cele mai puternice otrăvuri cunoscute.

Mai multe articole despre:
Suceava botulism ser antibotulinic