Cauza exploziei de la blocul de garsoniere din Galaţi a fost stabilită
Explozia din blocul de garsoniere din Galați, în urma căreia a murit o fetiță de un an și jumătate și au fost rănite alte patru persoane, dintre care doi copii, s-a produs în momentul în care un bărbat și-a aprins țigara în locuința unde se produsese o acumulare de gaze, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță.
Potrivit acestuia, din datele strânse în ancheta deschisă de pompieri, explozia a fost cauzată de o acumulare de gaze într-un apartament, cel mai probabil provenit de la o butelie defectă. Explozia s-ar fi declanșat în momentul în care proprietarul a încercat să își aprindă o țigară.
Vecinii bărbatului din cauza căruia s-a produs explozia susțin că omul consuma frecvent băuturi alcoolice. Informația nu a fost însă confirmată de autorități.
Sâmbătă noaptea, șase locatari din blocul afectat au dormit la Centrul de Primiri Urgențe a Primăriei Galați, în timp ce alții au înnoptat la rude ori prieteni. Doar locatarii de la parter, etajul I, II și parțial III s-au reîntors în apartamente, relatează AGERPRES.
''Se fac analize pentru a se vedea dacă structura de rezistență a blocului a fost afectată. Pentru siguranță, au fost scoase din bloc toate buteliile din apartamente. În total, am expertizat 21 de apartamente cu distrugeri, din care cinci au distrugeri masive. Este vorba de structura de rezistență și planșeele de la etajul III. La etajul IV, din cauza suflului exploziei, plafonul s-a ridicat și apoi a coborât, iar din trei garsoniere, acum e doar una. Pereții despărțitori sunt dărâmați. Colegii mei au vorbit cu proprietarul în al cărui apartament s-a produs explozia și acesta a spus că și-a aprins o țigară, după care nu mai știe nimic", a adăugat Chiriță.