MENIU

Câți șoferi au fost testați pentru droguri, pe litoral - Cifrele publicate de poliție

Drugtest

Şeful IPJ Constanţa, Adrian Glugă, a anunţat luni, în contextul accidentului de la 2 Mai, unde un tânăr de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor a intrat cu maşina într-un grup de persoane, ucigând două dintre ele şi rănind alte trei, că de la începutul sezonului estival, pe litoral, au fost depistate 138 de persoane sub influenţa alcoolului şi 45 de persoane care consumaseră substanţe psihoactive. 

Adrian Glugă a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că de la debutul sezonului estival au fost făcute peste 5.000 de testări pentru consum de alcool şi peste 800 pentru depistarea consumului de droguri. 

“De la începutul sezonului estival, în baza Planului Naţional de Acţiune Litoral 2023, efectivele din judeţul Constanţa au fost suplimentate cu poliţişti din ţară pentru a derula misiuni de menţinere a ordinii şi linişte publice precum şi de prevenire a evenimentelor rutiere. În cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au efectuat peste 5.000 de testări cu aparate alcool-test şi peste 800 de testări cu aparate drug-test, în urma cărora 138 de persoane au fost depistate sub influenţa alcoolului şi 45 de persoane au fost depistate sub influenţa substanţelor psihoactive. De asemenea, în noaptea de 18/19 august, poliţiştii au efectuat 47 de testări cu aparatele alcool-test şi şase testări cu aparatele drug-test”, a afirmat şeful IPJ Constanţa.

Mai multe articole despre:
Drugtest politia litoral soferi