MENIU

CÂȚI români s-au infectat deși s-au vaccinat împotriva COVID-19 și CÂT de GRAVĂ este boala după inoculare - RAPORT

coronavirus Foto: Pixabay.com

Datele statistice arată că și în urma vaccinării împotriva COVID-19 ne putem infecta cu noul coronavirus. Însă privilegiul de care se bucură cei vaccinați este chiar VIAȚA, pentru că formele bolii nu vor mai fi severe ca în multe cazuri la cei nevaccinați, care ajung, din păcate, să piardă lupta cu virusul. În ultimele trei luni, de la începutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, peste 9.000 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 după prima doză de vaccin și rapel, dintre care majoritatea, peste 7.000, s-au infectat în prima etapă de imunizare, potrivit datelor transmise marți de Institutul Național de Sănătate Publică. O veste bună pentru cei care încheie schema de vaccinare COVID-19 este aceea că, odată cu a doua doză de vaccin, numărul celor care se infectează scade la aproape jumătate, se mai arată în raport.

„Ne așteptăm ca formele de severitate să fie mult diminuate comparativ cu situația în care persoanele nu au fost vaccinate”, a declarat marți coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță.

„De la începutul vaccinării și până în prezent un număr de 7.145 de persoane, ceea ce înseamnă 0,49% din totalul celor vaccinați cu prima doză, au avut un test pozitiv de infecție cu Sars-Cov-2 după administrarea primei doze. Dintre acestea, peste 2.083 de persoane, ceea ce înseamnă aproape 30%, care au fost confirmate cu infecție Sars-Cov-2 după administrarea primei doze, au efectuat și doza de rapel la acest moment”, a menționat medicul Valeriu Gheorghiță.

7.145 de români s-au infectat cu noul coronavirus după prima doză de vaccin împotriva COVID-19

„De la începutul vaccinării până în prezent (27 decembrie 2020 – 14 martie 2021), un număr de 7.145 persoane (0.49% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin. Un număr de 2.083 persoane (29,1%), care au fost confirmate cu infecție cu virusul SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin, au efectuat până la data de 14 martie și a doua doză”, precizează INSP.

În ultimele două săptămâni, în perioada 1 – 14 martie 2021, un număr de 2.672 de persoane au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin: 52,9% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 5,1% au fost vaccinate cu Moderna și 42% au fost vaccinate cu Astra Zeneca.

CIFRELE coronavirus. Date actualizate despre evoluția epidemiei de coronavirus în România pot fi urmărite AICIhttps://www.realitatea.net/coronavirus

Timpul scurs de la data vaccinării până la data confirmării arată că:

– 36,6% din persoane au fost confirmate în primele 7 zile de la vaccinare
– 78,2%* din persoane au fost confirmate în primele 14 zile de la vaccinare
– 94,4%* din persoane au fost confirmate în primele 21 de zile de la vaccinare
– 98,6%* din persoane au fost confirmate în primele 28 de zile de la vaccinare
– 1,4% din persoane nu s-au prezentat la doza a doua și au fost confirmate la peste 28 de zile de la administrarea primei doze

(* procent cumulat) 

Perioada de timp care a trecut de la administrarea primei doze până la data confirmării cu COVID-19 a fost de 9 zile, potrivit INSP.

 

Și după rapel au fost persoane care au contractat COVID-19, numărul depășește cu puțin 1.000.

1.012 români s-au infectat cu noul coronavirus după a doua doză de vaccin împotriva COVID-19

„De la începutul vaccinării până în prezent (27 decembrie 2020 – 14 martie 2021), un număr de 1.012 persoane (0.14% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de-a doua doze de vaccin”.

În ultimele două săptămâni, în perioada 1 - 14 martie 2021 (2 săptămâni), doar un număr de 385 persoane au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de-a doua doze de vaccin. 95,3% au fost vaccinate cu Pfizer Biontech și 4,7% au fost vaccinate cu Moderna.

CIFRELE coronavirus. Date actualizate despre evoluția epidemiei de coronavirus în România pot fi urmărite AICIhttps://www.realitatea.net/coronavirus

Timpul scurs de la data vaccinării cu a doua doză până la data confirmării arată că:

- 12,2% din persoane au fost confirmate în primele 7 zile de la vaccinare
- 25,7%* din persoane au fost confirmate în primele 14 zile de la vaccinare
- 41,3%* din persoane au fost confirmate în primele 21 de zile de la confirmare
- 58,2%* din persoane au fost confirmate în primele 28 de zile de la confirmare
- 41,8% din persoane (161 cazuri) au fost confirmate la peste 28 de zile de la administrarea celei
de a doua doze

Timpul care a trecut de la administrarea celei de-a doua doze, rapelul, până la data confirmării cu COVID-19, a fost de 25 zile, potrivit INSP.

 

RAPORT INSP: Situație persoane confirmate după vaccinare în intervalul 1 - 14 martie 2021