MENIU

CÂȚI migranți trec granița României - Minciuna cancelarului Austriei, demontată - Date oficiale FRONTEX

CÂȚI migranți trec granița României - Minciuna cancelarului Austriei, demontată - Date oficiale FRONTEX

Cifrele oficiale îl contrazic pe cancelarul austriac, Karl Nehammer în ceea ce privește numărul migranților! Austria se opune în continuare aderării României la Spațiul Schengen pentru că, susține cancelarul Karl Nehammer, prin țara noastră ar ajunge cei mai mulți migranți în Viena. Datele oficiale Frontex arată însă cu totul altceva.

Potrivit datelor oficiale FRONTEX, doar 3% dintre migranții care intră în Spațiul Schengen trec prin România. Cei mai mulți ocolesc România și traversează granițele pe ruta Balcanilor de Vest. 

Din România nu a intrat nimeni în Schengen, potrivit datelor FRONTEX. Așadar, aceste date îl contrazic pe cancelarul Austriei care spune că am lăsat să treacă peste 20 de mii de refugiați ilegali, relatează Realitatea PLUS.

Și ministrul român al Afacerilor Interne, Lucian Bode, a spus că sub 3% din migranții care intră în Schengen trec prin România, doar 3.574 din aproape 130.000 în acest an.

Aceste intrări pe teritoriul României s-ar fi făcut din Serbia sau din Bulgaria: din Marea Neagră nu a intrat niciun migrant ilegal în Schengen, conform Raportului de analiză de risc 2022-2023 al Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră, citat de Radio Europa Liberă.

Astfel, în primele zece luni din 2023, peste 281.000 de oameni au intrat ilegal în Uniunea Europeană. Aproape jumătate dintre aceștia au folosit ruta Balcanilor de Vest, pe Marea Neagră nefiind raportat vreun număr de treceri ilegale. În același timp, trei sferturi din trecerile ilegale din Balcanii de Vest au loc la granițele Serbiei cu state UE (nu doar România, ci și Bulgaria, Ungaria și Croația).

Majoritatea trecerilor ilegale ale granițelor UE se petrec pe ruta Mării Mediterane, peste 60.000. Cei mai mulți dintre migranți provin din țări precum Turcia, Nigeria sau Afganistan. Cei care au folosit această rută provin din Tunisia, Egipt, Bangladesh ori Somalia.

DATELE FRONTEX pentru anul 2021