Câți bugetari are România și unde muncesc aproape jumătate dintre ei
România are 1,25 de milioane de bugetari angajați în aparatul de stat, iar 450.000 lucrează în primării și prefecturi. Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, respectiv 288.742.
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în ianuarie 2021, de 1.249.283, din care peste 64% în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Din totalul celor 801.364 de angajaţi din administraţia publică centrală, 595.321 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat.
Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, respectiv 288.742, Ministerul Afacerilor Interne (125.669), Ministerul Apărării Naţionale (75.576), Ministerul Finanţelor (24.618) şi Ministerul Sănătăţii (17.571), potrivit datelor Ministerului Finanţelor, citate de Agerpres.
Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 8.115 de posturi, în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 42.166 de posturi, în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 155.762 de posturi ocupate.
Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în ianuarie, 447.919 de persoane, dintre care 275.632 în instituţii finanţate integral din bugetele locale şi 172.287 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii.